
Kremlinul nu exclude o întâlnire a preşedinţilor Putin şi Trump în septembrie, la Beijing
Kremlinul a comunicat luni că nu exclude o întâlnire a preşedinţilor rus şi american, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, în septembrie, la Beijing, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a confirmat că Putin va face o vizită în China cu ocazia aniversării a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. El a adăugat că la Moscova nu se ştie dacă Trump intenţionează să fie prezent în capitala chineză, cu aceeaşi ocazie.
„Ştiţi că ne pregătim pentru o călătorie la Beijing, preşedintele nostru se pregăteşte pentru această călătorie. (…) Dar nu am auzit dacă preşedintele Trump va merge şi el acolo, la Beijing. Dacă se întâmplă să fie acolo, atunci, desigur, nu putem exclude că se va ridica problema oportunităţii unei întâlniri”, a declarat Peskov presei.
Sâmbătă, el refuzase să confirme o informaţie publicată în ziarul britanic The Times despre o posibilă întâlnire a celor doi şefi de stat cu omologul lor chinez, Xi Jinping, la evenimentele aniversare din septembrie, de la Beijing. „Nu ştim nimic despre posibilitatea (organizării) unei astfel de întâlniri”, răspunsese el agenţiei de presă ruse TASS, preluate de EFE.
Săptămâna trecută, liderul de la Casa Albă ameninţase că în 50 de zile va impune noi sancţiuni Rusiei şi ţărilor care importă mărfuri ruseşti, dacă Moscova nu acceptă un acord de pace cu Ucraina. Termenul respectiv ar urma să expire la începutul lui septembrie, coincizând cu posibila întâlnire a preşedinţilor.
Trump şi Putin au discutat de cel puţin şase ori din ianuarie, când preşedintele american şi-a început cel de-al doilea mandat. Preşedinţia de la Moscova s-a pronunţat deja în favoarea unei întâlniri directe, însă – apreciază Reuters – aceasta ar necesita pregătiri atente pentru a da rezultate.
Trump şi-a exprimat frustrarea tot mai puternică faţă de Putin din cauza lipsei unor progrese care să apropie sfârşitul războiului din Ucraina. El a declarat luna aceasta, folosind chiar un termen vulgar, că „Putin ne aruncă o grămadă de minciuni”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.