Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele prin care Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero sunt numite în funcția de ministru al Muncii și, respectiv, ministru al Familiei.
Cele două au depus jurământul la ora 14.00 la Palatul Cotroceni.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 19 iulie 2023, următoarele decrete:
Bucura-Oprescu și Intotero au fost propuse de PSD pentru conducerea celor două ministere după demisiile lui Marius Budăi și Gabrielei Firea, în contexul scandalului privind tratamentele inumane la care erau supuşi vârstnicii în unele azile.
Citește și:
PENSIILE SPECIALE distrug Statul Român!
PSDNL și AURUDMR sunt groparii României.
PENSIILE SPECIALE până nu sunta tăiate cu adevărat eu nu mai plătesc nici un impozit.
Vă sfătuiesc și pe voi să faceți la fel!
Ori astea două politruce, or două mături, tot aia e!
Dl Budai, trebuia sa fie demis de dl prim ministru, de mult timp, si nu ca el sa si dea demisia singur .
Acest domn, care a fost cea mai mare rusine a PSD, a fost persoana care daca mai ramanea in continuare la ministerul muncii, ar fi canalizat antipatia enorma , din partea cetateanului , care se rasfrangea asupra lui, si asupra dlui premier Ciolacu.
Si asta din cauza unei persoane care a incurcat, a incalcit, legislatia din sistemul de pensii contributiv.
Pt ca se pare ca aceasta persoana, avea o ura nemaiintalnita, asupra varstnicilor Romaniei .
Si se aud destul de multi pensionari, care la auzul demisiei, spun o urare din batrani ,, duca se in pustii „.