Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Kievul nu va fi în măsură să garanteze „siguranţa” liderilor internaţionali care se vor afla la Moscova pe 9 mai pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, notează AFP, transmite News.ro.
„Nu ştim ce va face Rusia la acea dată. Ar putea lua diverse măsuri, cum ar fi incendierea sau declanşarea de explozii, şi apoi să ne acuze”, a argumentat el, în timp ce liderii a aproximativ douăzeci de ţări urmează să se alăture preşedintelui rus Vladimir Putin la 9 mai, inclusiv omologul său chinez Xi Jinping şi omologul său brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, precum şi cei ai aliaţilor tradiţionali ai Rusiei, precum Kazahstan, Belarus, Armenia, Cuba şi Venezuela.
Îinînlocuiește Mutin cu clone kaghebiste.