Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publică motivarea deciziei prin care a „îndulcit” pedeapsa dictată de Tribunalul Bihor în cazul lui Victor Micula jr, fiul magnatului Victor Micula, și i-a suspendat executarea pedepsei cu închisoarea. Potrivit judecătorilor, faptele au fost comise „de plictiseală” și au produs doar „o atingere minimă” valorilor protejate de lege, în timp ce polițiștii condamnați inițial alături de la închisoare cu executare au fost achitați pe motiv că neaplicarea unei amenzi nu constituie o pagubă certă pentru instituție, transmite Bihoreanul.
Victor Micula a fost judecat pentru acces ilegal la sistemul informatic al Poliției. Practic, el a fost lăsat de mai mulți polițiști să acceseze bazele de date și să afle informații despre oricine.
Prin soluția pronunțată joi, definitivă, instanța de apel a redus pedeapsa lui Victor Micula de la 3 ani și 1 lună de detenție cu executare la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 4 ani, obligându-l totodată să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității.
De asemenea, doi dintre polițiști, Claudiu Rengle și Alin Claudiu Zancă, condamnați inițial la câte 3 ani de închisoare cu executare, au fost achitați definitiv pentru acuzația de abuz în serviciu.
În cazul Cameliei Maria Erdei, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 8 luni de închisoare primite la Tribunalul Bihor, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani și obligând-o să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității.
În motivarea soluției întinse pe 80 de pagini, instanța a arătat că acuzațiile care îi sunt aduse lui Micula sunt dovedite, explicând că acesta a folosit un calculator al Poliției, aflat într-un spațiu nepublic, pentru a interoga baza de date și a obține informații personale despre diverse persoane.
Prin prisma unui observator rezonabil este lesne de presupus că inculpatul avea conturată percepția privind interdicția de accesare a calculatorului din moment ce datele informatice protejate nu pot fi accesate direct din surse externe”, se arată în decizie.
Pe de altă parte, însă, judecătorii au arătat că accesările nu au vizat beneficii materiale, șantaj sau interese economice, ci „obținerea de informații despre membrii familiei, propria persoană sau un cerc restrâns de prieteni”, fapta fiind descrisă ca produsul unei curiozități sterile, „de plictiseală”, context în care judecătorii ajung la concluzia că „prin comiterea faptei s-a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare”, mai arată Bihoreanul.
Perfect! Nu era Romania daca unul care a furat miliarde din banii nostrii,nu scapa fara pedeapsa. Daca voiam sa se aplice legea la fel si pentru hoti si pentru oamenii cinstiti,trebuia sa ne nastem in Finlanda,e si vina noastra …
Justiția din România a ajuns cârpa de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică.
România este un stat eșuat capturat de tâlhari.
…
De ce a fost oprit MCV?
De ce nu reacționează Uniunea Europeană?
De ce acceptă OCDE un stat eșuat?
@baliza: fiindca tarile europene au primit de toate la schimb. Tarile europene nu sunt cu nimic mai putin corupte decat Romania! A spus-o Kovesi…
Problema e ca puteau totusi sa fixeze niste linii rosii. Sunt decizii, directive europene care s-au incalcat flagrant, UE se face ca nu vede, n-aude, chiar si atunci cand i se livreaza dovezi.
UE este extrem de corupta incepand cu Ursula!
Pe bune?Se prescriu in UE doasare cu prejudicii de miliarde? Poate tin vrajelile astea prin Cecenia!!! UE se chinuie cu noi investind zeci de miliarde sa instaleze statul de drept,dar noi rezistam votand kgb &isti pe banda rulanta.
Cand pro rusiii vor reusii sa divizeze complet societatea romaneacsa si romanii proeuropeni(doar niste romani care stiu din experienta ce inseamna sovietele) vor ajunge fata in fata cu cei doi neuroni pro sovietici….. Adica la 34 de ani cred ca pot rupe dintii unui dis.trus cu dou neuroni de 20 de ani.Si suntem multi,chiar vreau sa ii vad pe analf.abetii de 20 De ani contra romanilor satui de ductatura!!!!. Va fi macel. Netul e una ,realitatea e alta.
.
Genial… Nu poti sa nu iubesti tara asta si mai ales pe judecatorii ei.