Home » Sportz » Jose Mourinho și marele regret al carierei: Plecarea de la Real Madrid

Jose Mourinho și marele regret al carierei: Plecarea de la Real Madrid

Jose Mourinho și marele regret al carierei: Plecarea de la Real Madrid
Jose Mourinho/ Sursa foto: Seskimphoto / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Într-un interviu pentru Corriere dello Sport, Jose Mourinho a vorbit despre unul dintre marile sale regrete ale carierei: plecarea de la Real Madrid în anul 2013.

Tehnicianul lusitan precizează că Florentino Perez, conducătorul galacticilor de atunci (el conduce clubul de pe Santiago Bernabeu și în prezent), a încercat să-l convingă să rămână la „Los Blancos”, dar despărțirea s-a făcut la dorința antrenorului portughez.

- articolul continuă mai jos -

În perioada 2010-2013, cel supranumit „The Special One” a cucerit trei trofee la Real Madrid, inclusiv titlul din LaLiga în 2012.

„Să-i spun nu lui Florentino (n.r. Perez) rămâne unul dintre cele mai mari regrete ale mele.

El mi-a spus: „Mou, nu pleca acum, ai făcut ce a fost mai greu şi ce e mai bun urmează să vină”, a precizat Jose Mourinho despre discuţia cu preşedintele merengue.

„Am vrut să mă întorc la Chelsea după trei ani dificili în Spania”, a concluzionat Mourinho.

După plecarea portughezului, la Real Madrid a venit Carlo Ancelotti, cel care a reușit să îndeplinească visul fanilor spanioli: cucerirea celei de-a zecea Champions League.

Între timp, Realul a ajuns la 15 Ligi ale Campionilor.

De la despărțirea de Real Madrid, Jose Mourinho a mai pregătit pe Chelsea, Manchester United, Tottenham și AS Roma, iar în prezent o antrenează pe Fenerbahce.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole