Home » Articole » Joe Biden, privind baloanele identificate în spațiul aerian al SUA: Încă nu ştim exact ce erau aceste obiecte, dar deocamdată nimic nu sugerează că ar avea vreo legătură cu programul chinez de baloane spion

Joe Biden, privind baloanele identificate în spațiul aerian al SUA: Încă nu ştim exact ce erau aceste obiecte, dar deocamdată nimic nu sugerează că ar avea vreo legătură cu programul chinez de baloane spion

Joe Biden, privind baloanele identificate în spațiul aerian al SUA: Încă nu ştim exact ce erau aceste obiecte, dar deocamdată nimic nu sugerează că ar avea vreo legătură cu programul chinez de baloane spion
Sursa foto: Flickr / White House Photo by Adam Schultz
Ascultă articolul

Preşedintele american Joe Biden a promis joi, într-o intervenţie televizată, că va da ordin să fie doborât orice obiect aerian care ar putea ameninţa securitatea SUA, referindu-se la balonul chinez care a traversat SUA luna trecută, balon după care au apărut alte trei obiecte misterioase în spaţiul aerian american, relatează Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Dacă un obiect (zburător) reprezintă o ameninţare pentru securitatea americanilor, îl voi doborî”, a asigurat Biden.


conform Washingtonului, era unul de spionaj în timp ce Beijingul afirmă că a fost doar un balon meteo deviat de la traiectorie şi acuză Washingtonul că a avut o reacţie exagerată

Biden a mai menţionat că va discuta cu preşedintele chinez Xi Jinping, dar în niciun caz nu-şi va cere scuze că i-a doborât balonul. „Nu vrem un nou Război Rece” şi „vom continua să vorbim cu China”, a asigurat el. „Sper să pot vorbi cu preşedintele Xi şi să analizăm aprofundat această chestiune, dar nu-mi voi cere scuze că am doborât acest balon”, a adăugat Biden.

Incidentul cu balonul chinez a fost urmat de doborârea de către forţele aeriene americane a altor trei „obiecte” neidentificate, pe 10, 11 şi 12 februarie. Însă misterul asupra acestora persistă.

„Încă nu ştim exact ce erau aceste obiecte, dar deocamdată nimic nu sugerează că ar avea vreo legătură cu programul chinez de baloane spion, sau că ar fi fost vehicule de supraveghere ale vreunei alte ţări”, a explicat Biden.

Serviciile de informaţii cred, a continuat el, că aceste trei obiecte au fost „cel mai probabil baloane ale unor companii private, (baloane) recreaţionale sau ale unor instituţii de cercetare”, iar semnalarea lor ar putea fi efectul setărilor mai active ale sistemelor de supraveghere radar după incidentul cu balonul chinez.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole