Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jaqueline Cristian are parte de un început bun de sezon în circuitul feminin de tenis, iar calificarea în sferturi de la Adelaide este o dovadă clară în acest sens. Jucătoarea din România se află în urcare în ierarhia WTA Live, ajungând la cea mai bună clasare din carieră: în timp real se găsește pe 35.
Jaqueline a trecut de Daria Kasatkina, scor 6-4, 6-0, iar calificarea în sferturile de la WTA Brisbane va aduce o urcare în ierarhia mondială.
Pentru parcursul de până acum de la Adelaide, Jaqueline are asigurat un cec în valoare de $33.470 și 108 puncte în ierarhia WTA de simplu.
Punctele o ajută pe Jaqueline să urce în ierarhia în timp real: ea se găsește pe 35, cu 1427 de puncte acumulate. Vorbim despre o urcare de două locuri în clasamentul WTA Live.
Dacă va trece de Kimberly Birrell și se va califica în semifinale, Cristian va acumula 1514 puncte, zestre care o va ajuta să urce până pe 32.
Reamitim că în prezent Jaqueline se află pe 37, loc care este oricum cel mai bun ocupat până acum în carieră.
Pentru un loc în semifinale, Cristian va avea de luptat cu Kimberly Birrell, ocupantă a locului 107 în ierarhia mondială WTA. Australianca este în vârstă de 27 de ani.
De-a lungul timpului, Jaqueline și Kimberly s-au întâlnit de două ori, scorul fiind 1-1.
Birrell s-a impus la Hobart, pe hard, în 2024, în timp ce Jaqueline a avut câștig de cauză la Roland Garros, anul trecut.
WTA Adelaide are loc în perioada 11-17 ianuarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $1.206.446, iar campioana en-titre este Madison Keys.
Jaqueline Adina Cristian signing autographs pic.twitter.com/C9wa2AopBa
— Ken McKinnon (@mckinnon88877) January 14, 2026