G4Media.ro

Japonia îşi redeschide graniţele pentru turiştii străini, după mai bine de doi…

Sursa foto: Pixabay

Japonia îşi redeschide graniţele pentru turiştii străini, după mai bine de doi ani de restricţii din cauza pandemiei de COVID

Japonia îşi va redeschide graniţele pentru turiştii străini vaccinaţi, după mai bine de doi ani de restricţii din cauza pandemiei de COVID-19, relatează BBC, citată de News.ro.

Turiştii vor putea vizita Japonia fără viză şi nu vor mai avea nevoie de o agenţie de turism, din 11 octombrie, iar limita pentru sosirile zilnice va fi ridicată.

Vizitatorii vor trebui să dovedească în continuare că au primit trei doze de vaccin şi să prezinte un rezultat negativ al testului Covid pentru a intra în ţara asiatică.

Afluxul anticipat de călători va fi un impuls binevenit pentru guvern şi afacerile locale şi vine în momentul în care yenul japonez s-a depreciat la cea mai scăzută valoare faţă de dolarul american în şase luni.

”Japonia va relaxa măsurile de control la frontieră pentru a fi la egalitate cu SUA”, a declarat prim-ministrul Fumio Kishida.

Tokyo a permis vizitatorilor să intre în ţară încă din luna iunie, dar aceştia erau nevoiţi să fie însoţiţi de ghizi.

Kishida a anunţat o schemă naţională de stimulente pentru călătorii prin care vor fi oferite reduceri la transport, la biletele pentru parcurile tematice, evenimente sportive şi concerte. Rezidenţii şi cetăţenii japonezi vor fi eligibili pentru o subvenţie de 11.000 de yeni (77 de dolari americani).

Programe similare au fost introduse de către alte state pentru a încuraja localnicii să cheltuiască şi să stimuleze economia naţională. Cu toate acestea creşterea costului vieţii a fost o preocupare dominantă pentru localnici.

A treia economie din lume a fost una dintre ultimele puteri asiatice care şi-a ţinut graniţele închise din cauza pandemiei de COVID-19.

Rata sa de deces este cea mai scăzută dintre cele mai bogate naţiuni ale lumii, în timp ce rata de vaccinare a ţării este printre cele mai ridicate.

De asemenea, Japonia nu a impus niciodată carantină naţională sau obligativitatea purtării măştilor sanitare.

Japonia a înregistrat aproximativ 32 de milioane de turişti în 2019, ultimul an înainte de pandemie. Restricţiile impuse călătorilor în ultimele luni au împiedicat mulţi străini să viziteze ţara.

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Japonezii sunt aproape roboți, nu prea mai sunt oameni! Au numai circuite electronice în cap.

  2. Poate sa le tina inchise linistiti…