Home » Articole » Iulia Navalnaia a fost invitată la discursul prezidenţial ținut anual în Congresul american / Văduva lui Navalnîi nu va putea asista

Iulia Navalnaia a fost invitată la discursul prezidenţial ținut anual în Congresul american / Văduva lui Navalnîi nu va putea asista

Iulia Navalnaia a fost invitată la discursul prezidenţial ținut anual în Congresul american /  Văduva lui Navalnîi nu va putea asista
Sursa foto: KAI PFAFFENBACH / POOL / AFP
Ascultă articolul

Casa Albă a invitat-o pe Iulia Navalnaia, văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi, la discursul privind starea uniunii al preşedintelui Joe Biden din acest an, însă ea nu va putea asista, a indicat marţi pentru AFP o înaltă responsabilă a administraţiei americane, potrivit Agerpres.

Preşedintele democrat în vârstă de 81 de ani va susţine joi în Congres cunoscutul discurs anual, care prezintă de această dată o importanţă deosebită având în vedere alegerile prezidenţiale din noiembrie, la care Biden speră să obţină al doilea mandat.

- articolul continuă mai jos -

Casa Albă invită în fiecare an cetăţeni şi personalităţi reprezentative pentru priorităţile politice ale momentului, acestea asistând la alocuţiune alături de Prima Doamnă.

Anul acesta, între invitaţi se numără texana Kate Cox, care a fost nevoită să plece din statul său pentru a putea face avort, după ce a aflat că fătul nu era viabil. Apărarea dreptului la avort este una din temele campaniei pentru realegere a lui Biden.

Preşedintele democrat se prezintă totodată ca apărător al democraţiei în SUA şi în întreaga lume, mai ales prin intermediul susţinerii acordate Ucrainei.

Biden s-a întâlnit cu văduva şi cu fiica lui Aleksei Navalnîi pe 23 februarie în California şi l-a desemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin ca „responsabil” pentru moartea în detenţie a opozantului, aminteşte AFP.

De asemenea, în acest an, Joe Biden va încerca să folosească acest discurs pentru a combate preocupările americanilor cu privire la vârsta şi facultăţile sale, preocupări exprimate în numeroase sondaje de opinie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole