Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Israelul nu mai permite UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, să mai trimită convoaie de ajutoare în nordul Fâşiei Gaza, unde civilii sunt în pragul foametei, potrivit comisarului general al UNRWA, Philippe Lazzarini, informează dpa, citată de Agerpres.
„UNRWA, principalul colac de salvare pentru refugiaţii din Palestina, îi este refuzat să acorde asistenţă care salvează vieţi în nordul Gazei”, a scris Lazzarini duminică, pe X.
„În pofida tragediei care se desfăşoară sub ochii noştri, autorităţile israeliene au informat ONU că nu vor mai aproba niciun convoi alimentar UNRWA către nord, a continuat el. „Acest lucru este scandalos şi obstrucţionează în mod intenţionat asistenţa pentru salvarea de vieţi în timpul unei foamete provocate de om”.
La mai bine de cinci luni de război între Israel şi organizaţia palestiniană Hamas, situaţia umanitară din Fâşia Gaza a atins niveluri catastrofale, potrivit organizaţiilor care acordă asistenţă umanitară.
Locuitorii din nordul Fâşiei Gazei sunt în pragul foametei, conform ONU.
ne arată ce sunt de fapt, nişte a n i m a l e
US tocmai a taiat finantarea UNRWA.
UNRWA tebuie inchisa, ONU are alte agentii pentru refugiati care functioneaza foarte bine.
ONU minte la fel de mult ca Hamas, la fel ca teroristii rusi
Exact susținătorii fanatici ai extremismului și ai regimului Putin promovează escaladarea și prelungirea războiului din Orientul Apropiat.
Cat timp atenția internațională este atrasă într-acolo, Rusia poate invada Ucraina nestingherită și poate comite aceleași atrocități față de civili.
Or, omenirea a mai trecut prin situații de felul acesta și s-a terminat rău pentru toți. Orice formă de extremism este condamnabilă.