Home » Articole » Israelul creează o structură administrativă specială pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza

Israelul creează o structură administrativă specială pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza

Israelul creează o structură administrativă specială pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza
Foto: © Kitano | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, transmite News.ro.

Potrivit ministerului, cabinetul de securitate a aprobat planul său pentru o administraţie dedicată „plecării voluntare a locuitorilor din Gaza către o ţară terţă”.

- articolul continuă mai jos -

Această administraţie ar funcţiona sub autoritatea Ministerului Apărării, dar ar putea „coopera cu organizaţiile internaţionale” pentru a „garanta trecerea în siguranţă” a locuitorilor din Gaza către aceste alte ţări, a precizat ministerul într-un comunicat.

Ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că această propunere este în conformitate cu declaraţiile preşedintelui american, Donald Trump, care a afirmat că doreşte ca palestinienii să părăsească Fâşia Gaza în mod voluntar.

Într-un comunicat de presă, ONG-ul Peace Now a condamnat crearea acestei administraţii „însărcinate cu expulzarea palestinienilor din Gaza”, denunţând guvernul „care şi-a pierdut orice direcţie şi logică”.

Prin crearea unei astfel de administraţii pentru „expulzarea” palestinienilor, „Israelul recunoaşte” comiterea de crime de război, a adăugat ONG-ul, vorbind despre o „pată de neşters pe statul israelian”.

Crearea unei structuri administrative care să realizeze acest proiect fusese deja menţionată în ultimele săptămâni de ministrul israelian al Finanţelor, Bezalel Smotrich. „Acest plan prinde contur (…) în coordonare cu administraţia americană”, a declarat el la 9 martie, precizând în special că este necesară «identificarea ţărilor gazdă».

Marţi, armata israeliană şi-a reluat operaţiunile de amploare în Fâşia Gaza, încălcând o încetare a focului intrată în vigoare la 19 ianuarie în acest teritoriu devastat de război, declanşată de un atac al Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole