Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel puţin două lovituri israeliene simultane au lovit luni zona din jurul oraşului Baalbek, în Liban, au declarat pentru Reuters două surse de securitate, fiind pentru prima dată când Israelul bombardează estul Libanului de la începutul războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie, transmite News.ro.
Loviturile au ucis cel puţin doi membri Hezbollah, au declarat două surse libaneze.
Israelul a bombardat în principal sudul Libanului, aproape de graniţă, deşi în ultimele săptămâni a vizat ţinte mai la nord. Loviturile de luni din câmpia Bekaa, considerată a fi un bastion al Hezbollah, marchează o extindere a acestei campanii israeliene, a comentat o sursă apropiată serviciilor de securitate libaneze.
Canalul de televiziune libanez Al Jadeed a difuzat luni imagini cu coloane de fum care se ridicau în zona Baalbek.
Armata israeliană a declarat că „loveşte în prezent ţinte teroriste ale Hezbollah în adâncimea teritoriului libanez”, fără a oferi mai multe detalii.
Mişcarea şiită libaneză, care susţine mişcarea palestiniană Hamas, nu a comentat deocamdată.
Israelul şi Hezbollah au intensificat schimburile de tiruri şi atacurile transfrontaliere de la începutul războiului din Fâşia Gaza, declanşat de atacul Hamas asupra teritoriului israelian la 7 octombrie.