Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a indicat că o nouă rundă de discuţii cu Statele Unite va avea loc probabil „în mai puţin de o săptămână”, după ce a salutat „progresele bune” din timpul negocierilor care au avut loc joi la Geneva, notează AFP, transmite Agerpres.
„S-a decis ca următoarea rundă de negocieri să aibă loc foarte curând, poate în mai puţin de o săptămână”, a declarat Araghchi la televiziunea de stat.
El a adăugat că discuţiile tehnice vor avea loc în prealabil luni la Viena, în Austria.