Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că cel mai probabil săptămâna viitoare liberalii vor putea avansa data congresului de unificare cu ALDE.
Stroe a mai transmis că PNL solicită instituțiilor abilitate să efectueze ”controale mult mai curajos și mult mai ferm” în problema facturilor majorate la energie și gaz.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
PNL si PSD – 70% voturi in Parlament. Guvern. Toate institutiile pline de sp(a)gangi numiti de ei. Tot ei – cerem institutiilor sa efectueze controale.
Congres pentru unirea escrocilor zis și liberali.
ALDE reintra pe scena politica? Cu PNL?? Aproape ai zice ca electoralismul este un mare bull***t. Dar ce stiu eu?
E oarecum firesc. Adică PNL se unește cu PSD în USL2 și nu cu ALDE?
Pe de alta parte, e uimitor cat de solidara e mafia. ALDE era un partid mort, zombie ca Catzu, de ce sa-l recuperezi?
Or fi necrofili?
Un simplu huo este de ajuns.
daca au fost „peste 1 milion” poate nu e o greseala ci, din lipsa de norme de aplicare, fiecare sa fi facturat in functie de intelegere??
bineinteles, intelegerea organelor (_!_) este complet diferita decat a tuturor celor care au citit legea singuri, acasa
Probabil te ia dracu să nu mai auzim de tine!
dar ce va mana sa faceti unificare cu bubosii ca nu au nici un portofoliu si nici un creier pe acolo? faceti alianta si cu pmp atunci sau cu voiculescu
In sfarsit, imi era si frica de faptul ca a ramas tariceanu pe afara. Cum sa se poata asa ceva, nu v-ar fi rusine? Cu PMP pe cand fuzionati ?
PNL max 12% in 2024
Nu, doar 4.9%!
@Ovidiu
Pana in 2024 e mult si memoria romanilor e scurta!
De fapt, au scos USR-ul și adevăratul PNL de la guvernare. Au rămas cei din fostul PDL și PSD-ul. Amesteca acest subiect cu cel privind facturile, ca sa para lipsit de importantă.