Home » Articole » Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea care stabilește că o diplomă de doctor este anulată numai de instanță

Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea care stabilește că o diplomă de doctor este anulată numai de instanță

Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea care stabilește că o diplomă de doctor este anulată numai de instanță
Ascultă articolul

Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea care stabilește că o diploma de doctor este revocată sau anulată numai prin instanță. Legea nu a apucat să producă efecte, fiind atacată la CCR înainte de promulgare. În prezent, mecanismul de retragere a titlului de doctor este următorul: CNATDCU – consiliu aflat în subordinea Ministerului Educației – evaluează teza de doctorat, dacă aceasta este un plagiat atunci face recomandarea de retragere a titlului, iar ministrul Educației este obligat să semneze ordinul de retragere.

- articolul continuă mai jos -
  • Și în prezent, mulți dintre plagiatori se adresează instanței cu verdictul CNATDCU. Parlamentarii au încercat, însă, prin acest act normativ să ocolească total analiza pe fond a tezei de doctor făcută de profesorii universitari din CNTADCU și să îngreuneze anularea diplomelor de doctor obținute pe doctorate plagiate, potrivit specialiștilor în educație contactați de Edupedu.ro.
  • De precizat că, pe fond, jurisprudența este în defavoarea demersului președintelui. Înalta Curte a decis în 2012 că universitatea nu poate revoca diplome. Vezi la finalul articolului decizia ICCJ

Parlamentarii au încercat acum să schimbe procedura analizei plagiatelor în doctorate – adăugând noi articole la o Ordonanță de Urgență (OUG nr. 4 din 2016) dată de guvernul Cioloș. Concret, atunci când OUG 4/2016 a ajuns în Parlament pentru a fi transformată în lege, parlamentarii au schimbat prevederile inițiale ale ordonanței și au spus că diploma de doctor e anulată sau revocată nu de Ministerul Educației, prin consiliile care verifică plagiatele, ci numai de instanță.

Sursa foto: presidency.ro

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole