Învățătoare la sat – povestea Elisabetei Păcuraru, învățătoare la Școala Gimnazială Eșelnița din Mehedinți

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Elisabeta Păcuraru are 41 de ani și e învățătoare la Școala Gimnazială din satul Eșelnița, Mehedinți. Avea șapte ani în 1984, când, la ordinele lui Nicolae Ceaușescu, s-a început construirea Casei Poporului și 12 ani la Revoluție. „Țin minte că-mi doream să merg la București. Simțeam că e tare că am scăpat de comuniști, că trebuie să-i susținem pe ceilalți”, spune Păcuraru. Înțelegea evenimentul, pentru că familia ei mai asculta noaptea Radio Europa Liberă. În plus, locuia la granița cu Iugoslavia și auzea că unii români traversau înot Dunărea, ca să ajungă în țări din Occident și să ceară azil politic.

• Povestea învățătoarei Elisabeta Păcuraru este preluată din Galeria Profesorilor MERITO

Pe lângă lecțiile pentru școală, atunci își ajuta părinții în gospodărie – se ducea „pe poieniță” cu gâștele – și citea cărți de Karl May, Jules Verne și Agatha Christie împrumutate de la prietenele ei. În fiecare vară își propunea să depășească 100 de volume.

Când s-a prăbușit regimul comunist, părinții au transferat-o la Orșova, la vreo șase kilometri de casă, pentru că umblau zvonuri că școala ar rămâne fără profesoarele bune de matematică și de română, din cauză că ele n-ar mai fi vrut să facă naveta de la oraș. „Pentru mine a fost groaznic într-a VII-a și a VIII-a”, spune Păcuraru. „Profesorii făceau mișto că eram de la țară, colegii nu mă acceptau.”

După aceea, a fost admisă la Școala Normală „Ștefan Odobleja” din Drobeta-Turnu Severin, liceu pedagogic, unde a stat la internat. La 19 ani, în 1997, a obținut prin concurs postul de învățătoare la școala din satul natal.

• Citește mai multe pe Edupedu.ro