Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pompierii militari braşoveni au răspuns, în noaptea de luni spre marţi, la peste 30 de solicitări pentru evacuarea apei din gospodării şi subsolurile unor locuinţe, precum şi la două incendii provocate de trăsnet, în urma furtunii puternice, a informat ISU Braşov, citată de Agerpres.
Au fost inundate gospodării şi subsoluri, dar şi străzi din mai multe localităţi, inclusiv în municipiul reşedinţă.
„Pentru înlăturarea efectelor produse în urma inundaţiilor, pompierii braşoveni au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din gospodării şi din subsolurile mai multor locuinţe. S-a intervenit la peste 30 de solicitări, cu autospeciale şi motopompe din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din municipiul Braşov şi din localităţile: Râşnov, Moieciu, Şimon, Predeal, Augustin, Codlea, Ohaba. Apele sunt în retragere”, a precizat, marţi dimineaţă, sursa citată.
Totodată, din cauza trăsnetelor, acoperişurile a două case din localităţile Ohaba şi Râşnov au fost cuprinse de flăcări, incendiile fiind stinse.
De asemenea, s-a acţionat pe DN 13 şi DN 73A pentru degajarea carosabilului de aluviuni.
„Important de precizat este faptul că în niciuna dintre situaţiile gestionate nu s-au înregistrat victime şi nicio persoană nu a avut nevoie de asistenţă medicală”, au mai precizat reprezentanţii ISU Braşov.
Judeţul Braşov s-a aflat, în noaptea de luni spre marţi, sub cod portocaliu, înregistrându-se averse torenţiale, descărcări electrice şi, pe alocuri, vijelii şi grindină.
Pana la urma a taiat Schweighofer si padurea de pe Tampa de au fost indundati si brasovenii.
jeg de judet cu oameni asemenea!
Nici o paguba daca e sters de pe fata pamantului! Un oras experimental, o bomba sociala si o dezvoltare urbana tip ghetou!
Teapa moldovenilor si a ragatenilor!
It takes one to know one.
Știi tu asa bine despre Brașov. Sunt curios din ce zona super ești tu.
Sunt curios sa aflu din ce zona extraordinara ești tu de le știi asa bine pe astea din Brașov.
Am înțeles, numele e jeg, prenume ai?
Am înțeles, numele ei jeg, prenume ai?
Aoleu, le-e refulat si fosa septica ?
Teava aia batuta, nu a adus apa tulbure?
Hai spuneti cum e sa locuiti intr-o cocina infecta si supraevaluata!
Hai, voi toti care v-ati imbogatit pe naivitatea moldovenilor, a bucurestenilor, a ragatenilor, cum i-ati legat la teava batuta si la fosa septica, cartiere intregi!
Din pacate observ ca inca mai sunt imbecili ca tine. 🤡
Fanele,vezi sa nu faci vreun atac de apoplexie. In Tractoru’ nu a refulat nimic încă. In caz că nu știai,nu tot Bv e pe fosa septica. In articol e vb de alte zone,dar nah,undeva tre’ sa refulezi și tu,nu?
E vorba de 2 zone periferice din Brasov si de localitati din judet. Râşnov, Moieciu, Şimon, Predeal, Augustin, Codlea, Ohaba.
Mai mai ce de deștepți în comentarii.Habar nu aveți de nimic dar dai cu presupusu.
Cocina iasov, rusinea romaniei!!!
Mafia gunoaielor importate si a imobiliarelor!
Vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca e acru.
Ati vrea sa stati in brasov in cartierele noi așa-i? Ma gândeam eu . 🤣🤣
Extraordinar!
Câinii cu covrigi in coada fix in cartierele noi din Brașov. : ))))
Extraordinar!
Câinii cu covrigi in coada fix in cartierele noi din Brașov stau : ))))