G4Media.ro

INTERVIU Adina Florea, propusă la șefia DNA: Este nevoie de o selecție…

INTERVIU Adina Florea, propusă la șefia DNA: Este nevoie de o selecție a procurorilor din DNA/ Nu am obiecții față de modificările la Coduri, nu știu dacă am semnat vreun protest/ Inspecția Judiciară își respectă obiectul de activitate

Adina Florea, propunerea ministrului justiției, Tudorel Toader, la șefia DNA, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că una dintre primele trei priorități, în caz că va fi numită, este o selecție a procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Florea a mai spus că nu consideră că activitatea de control a Inspecției Judiciare este țintită, ci își respectă obiectul de activitate. Despre modificarea Codurilor Penale a declarat că nu are nicio obiecție, că practica reglează dacă sunt oportune și că, în calitate de procuror, aplică noile dispoziții. Cum răspunde la întrebarea dacă procurorii sunt magistrați sau parte din executiv?

Rep: Ne puteți spune câteva cauze importante la care ați lucrat în calitate de procuror și eventual cum s-au soluționat?

Adina Florea: Au fost mai multe dosare de evaziune fiscală deschise în 2009, dosare în urma cărora s-a indisponibilizat o foarte mare cantitate de combustibil petrolier. Am adus atunci la bugetul de stat 2 milioane de euro. A fost un dosar care s-a soldat, pentru prima dată, cu propunere de măsură preventivă față de persoana juridică. Am lucrat apoi împreună cu doamna procuror Puiu la dosarul referitor la luarea de mită de la Poliția Rutieră Constanța, au fost 50 de percheziții simultan. S-au finalizat cu trimiteri în judecată și condamnări. Apoi sunt o serie de dosare de criminalitate și macrocriminalitate financiară în domeniul petrolier, agricol, agregatelor de carieră, evaziune fiscală și spălare de bani.

Rep: Ați scris în proiectul de management: ”Fără a nega, astfel, lucrurile bune care s-au realizat în ultimii ani, un bilanţ necosmetizat al activităţii DNA pune în lumină destule, dacă nu prea multe, abateri de la rigorile statului de drept”. Ne puteți exemplifica, la ce abateri vă referiți?

Adina Florea: Nu cred că e cazul să vă dau exemple concrete. Numărul în creștere al achitărilor arată că nu s-au respectat rigorile statului de drept. Avem apoi conduite care s-au dovedit a fi nedeontologice, dacă nu cumva în sfera penalului, de la modul în care s-au derulat relațiile interinstituționale, modul în care s-au respectat drepturile procesuale ale părților, comunicarea publică.

Rep: Ce vă propuneți să schimbați la DNA, cele mai importante trei măsuri urgente pe care doriți să le luați în calitate de șef, dacă veți fi numită.

Adina Florea: Evaluarea activității DNA, diminuarea soluțiilor de achitare și, nu în ultimul rând, consider că este nevoie o selecție a procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul DNA.

Rep: Există o dezbatere referitoare la statutul procurorilor: Sunt parte din executiv sau magistrați? Care este părerea dvs?

Adina Florea: Părerea mea este cea constituțională. Facem parte din Autoritatea Judecătorească, nu din puterea judecătorească exercitată de Înalta Curte și instanțele de judecată. Avem calitate de magistrați, dar nu facem parte din puterea judecătorească. Facem parte din autoritatea judecătorească. Asta înseamnă că nu exercităm atributele independenței judecătorești, exercităm atributele de apărare a intereselor generale ale societății.

Rep: Cum v-ați poziționat față de modificarea Codurilor Penale, ați semnat vreunul din protestele magistraților?

Adina Florea: Nu știu. Știu că la un moment dat a fost inițiată o petiție electronică unde e posibil să apară și semnătura mea. Nu știu. În legătură cu modificările intrate în vigoare nu am nicio obiecție. Practica reglează dacă ele sunt sau nu oportune. Eu ca procuror trebuie să aplic aceste dispoziții.

Rep: Ce păreare aveți despre controalele Inspecției Judiciare în legătură cu activitatea DNA?

Adina Florea: Inspecția își respectă obiectul de activitate. Inspecția face controale la nivelul tuturor parchetelor. Eu nu le văd ca niște controale țintite, le văd ca niște controale care fac parte din obiectivele inspecției.

Rep: În ce domenii din societate credeți că avem o problemă cu corupția și unde ar trebui să se uite în mod prioritar DNA?

Adina Florea: DNA-ul este prin natura ei o magistratură specială, concepută să combată fenomenul corupției la nivel înalt sau mediu. Dacă ne referim la domenii, ar trebui să avem o imagine exhaustivă asupra a ceea ce înseamnă corupția în aceste domenii. Nu sunt în măsură să vă răspund acum, trebuie să se facă o evaluare.

(Sursa Foto: Cuget Liber/ Autor: Camelia Miu)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

48 comentarii

  1. adica sclava lui slugarel cu acte in regula…

  2. pot intelege de ce a castigat concursul

    sa speram ca de la vorbe la fapte vor fi rezultate concrete, sa ne intareasca increderea in justitia din romania, pana acum actiunile PSD+ALDE+UDMR nu au facut decat sa ne dorim sa emigram si mai mult, indiferent de statutul social, sa iesim in strada

    ca prime impresii e in linii de obedienta absoluta fata de regim

    speram ca procurorii din subordinea ei sa nu se lase influentati, timorati, demoralizati de imixtiunea politicului in actul de justitie, pentru ca stim ce fel de politicieni avem la putere (HOTI pe romaneste, ca sa fie clar)

  3. Evaziv, fără conținut în interesul societății de azi. Bla bla și plm. Tipul de procuror cuminte în banca lui(ei) care urmează a fi supusă regimului. Votați pesede.

  4. Si vine si din Constanta! Deci este exact ce trebuie.

    • Si ce dacă vine din Constanța, idiotule! Idioți nu sunt si in regiunea ta? Mai lăsați-ma cu etichetele voastre, complexatilor!

  5. Poate cu ocazia asta isi plateste si sasu ala datoria la anaf…

    • Ați rămas în urma cu textele acolo, la Sankt Petersburg? Sau a dat Google Translate rateuri? A, nu, știu: s-a îmbătat iar căprarul FSB care vă e cioban și v-a dat foile de altă tematică. Este? Iar tu, cu creierii murați de atâta samagon prost, nu ți-ai dat seama. Este?

    • Ba, tu esti un patefon stricat? Sau esti balbait? Ce pm tot repeti acleleasi kkt-uri la nesfarsit? Daca ti-as fi angajator, maine te-as concedia… Esti mai prost decat dancila!

    • Da, chiar, ca uitasem! Ce bine ca avem un vigilent printre noi!

    • Oh, Asistat… am atins un nerv? S-a ofticat tavarișci sergent ca l-am făcut caporal? Deh, sclavia la Ivan nu e meserie ușoară, după cum descoperi tu acum, troll naiv…

    • Poate cu ocazia asta ii faci rost mamicii tale de o placuta de inmatriculare suedeza.

    • Lasa manipularile. Pana plateste sasu la anaf plateste-mi tu mie rata pe care o ai la banca.

    • Daca tot crezi ca ai dreptate, de ce nu a făcut ANAF nimic, daca tot trebuie sa-l execute? La fel ca jandarmeria care a lăsat huliganii la protest pentru a avea motiv sa intervină in forta, si in plus a pus-o si pe amărâta aia in prima linie ca sa poată Latrina3 sa o declare moartă si sa completeze denigrarea protestului

    • Si ce dacă vine din Constanța, idiotule! Idioți nu sunt si in regiunea ta? Mai lăsați-ma cu etichetele voastre, complexatilor!

  6. „nu știu dacă am semnat vreun protest” – are probleme cu memoria sau nu ainvatat sa minta mai bine ..

    • „…la un moment dat a fost inițiată o petiție electronică unde e posibil să apară și semnătura mea…”. Cum adica…e posibil? Nu stie ce si cand a semnat si vrea sa instrumenteze cazuri de mare coruptie?

    • @necuratu’
      Suntem „on the same page” drace ,

  7. După cum se pare DNA-ul este îngropat. Doamna asta îi vine ca o mănușă slugoiului Toader și infractorului Dragnea. Vrem femei ca și Codruța…

  8. Prioritatea doamnei e selectia procurorilor DNA.
    Asta asa, pentru cei care tot cantau pe-aici ca nu sta DNA-ul in persoana sefului.
    Ei uite ca sta!
    Deci dupa ce o sa curete DNA-ul, unde o sa aduca procurori „indicati” de baronii din partidu’ lu’ tac’su, o sa avem un nou ANI, doar initialele si sigla o sa difere.
    RIP DNA!

  9. Nu ai obiectii fata de modificarea codurilor? Femeie…pleaca dracului de unde ai iesit acum cativa zeci de ani! Tu esti sandilie sau ce?

  10. Trebuia sa fiti mai riguros. D-voastra ati intrebat-o cum s-a pozitionat fara de modificarile codurilor penale, iar ea (foarte smechera), v-a raspuns:” În legătură cu modificările intrate în vigoare nu am nicio obiecție”. Ei, cum e? Codurile la a caror modificari v-ati referit d-voastra, NU SUNT INTRATE IN VIGOARE!

  11. „Nu sunt în măsură să vă răspund acum, trebuie să se facă o evaluare.”

    o ievaluare adica.

  12. Dumnezeule, aproape zici ca si-a planificat raspunsurile sa-l pacaleasca pe Tudorel, pana o numeste pe functie, pt ca apoi sa-si arunce masca de ticalosenie si sa-i continue munca lui Kovesi, prea sunt in „stilul” psd-ist. Aproape … Din pacate, cred ca asta e realitatea crunta din spatele acestui chip, un om din sistemul de justitie, care sprijina lupta anti-justitie. O lovitura crunta

  13. Nu prea sunt clare care sunt criteriile de evaluare prin care doamna a castigat postul. Tudorel pare ca a propus pe cine a vrut el si selectia nu a fost una transparenta si clara pentru toti candidatii. Planul dansei de management pare sa se incadreze perfect in dorintele lui Slugarel si ale PSD de a pune pe butuci DNA. PSD-ul are o predilectie pentru ‘evaluari’ ca modalitate de demitere – si aceasta se va aplica si la DNA de dna Florea pentru a trece procurori pe linie moarta.

    Stiindu-l pe Slugarel e clar ca nu ar fi pus pe cineva care sa ajute lupta anti-coruptie de mare calibru. Imediat doamna va reorienta activitatea DNA catre ‘gainarii’ de mana a 14a – care vor fi prezentate ca mari lupte impotriva coruptiei, in timp ce baietii si fetele ‘de casa’ vor face afaceri linistiti.

    Marea teama…daca Klaus o refuza pe aceasta tovarasha probabil ca urmatoarea numire va fi catastrofala si nu mai poate fi refuzata. Iata ca acum Klaus plateste pentru modul imbecil si fara onoare in care a acceptat si anuntat revocarea lui Kovesi.

  14. Din raspunsurile date in acest scurt interviu se releva o activista pe cinste !

    O s-o mai ajute si tatutu ei la partea ideologica a discursului, pardon a lozincilor, pt ca de… dansul e activist cu experienta in PSD. Conform informatiilor furnizate de g4 face parte din vechea garda fesenista.

    PS. Cica la auzul vestii, Bogdan Chirieac si prostu’, alalalt de la Luju, cum ii zice… Razvan Savaliuc au facut spume in direct la Latrina 3 ! Chiar sa fi gresit Slugarel si aia de la Galati sa fi fost de fapt ceea ce trebuia sa aleaga Tri bubiti ? 😉

  15. Deci a propus Rudotel o alta matura ca Veorica !
    A anchetat ceva coruptie mica prin 2009 , a anchetat tinuta bufonului Mazare din Madagascar, nu este de acord cu Kovesi insa este de acord cu Rudotel este de acord cu modificarile la legile justitiei…ce mai candidatul perfect.
    Sa vedeti de acum cum infloreste republica penalilor !

  16. In condițiile în care un partid politic la guvernare poate face, in doar doi ani, atât de multe pentru a deturna o țară întreagă de la direcția euro-atlantica asumata consensual și în pofida dorinței ferme a unei părți semnificative a populațieii (mai clar, votanți Johannis vs votanți PSD), devine evident ca este nevoie de o schimbare extinsa a cadrului existent.

  17. ha! ea e iepurele, cica s-o refuze J pe asta ca e taicaa-sau consilier PSD si ca are opinii bune ptr Couri si IJ si abia apoi propune pe ala dur pro Coduri si pro revizuiri protocoale ctc 🙂 Si o sa zica ministrul: pai eu am vrut pe cineva mai ponderat :))

    mai pune si a3 fake spume la gure ca sa ajute 😉

  18. Tatal sau fost PSD-ist , acum probabil in umbra…cu o declaratie de avere destul de ciudata ( casa primita donatie …si credit ipotecar ???). Din Constanta unde organizatia PSD este pro Dragnea…
    Multe semne de intrebare.
    Slugarel si-a gasit sluga perfecta (ca aia din Galati sau Braila prea batea la ochi )!

  19. ce tarfa
    si ce evident e ca e tarfa

  20. S au furat miliarde de euro prin Constanta . Și se continuă cu evaziunea fiscală . Mazăre a domnit zeci de ani și Nicușor Constantinescu , doi mare scârbe ale societății și nimeni nu s au atins de ei. Doamna e doar de forma acolo . O să moară DNA imediat după ce ia Doamna conducerea . Sa i fie țărâna ușoară DNA . Și băieților deștepți sa dat liber la furat , davas numai numere suedeze . M__e PSD

  21. Onea sau portocala erau perfecți pentru postul de procuror șef DNA, aia reprezinta cel mai bine instituția!

  22. Sluga perfecta.

  23. Este clar ca va ingropa lupta anticoruptie a fost totusi sincera:va face epurare in DNA.Presedintele trebuie ,sa lupte ,dar mai intai procurorii trebuie ,sa se apere aparand tara de indivizi ca TT.
    TT ar trebui ,sa primeasca un picior in dos si ,sa se opreasca la Londra de unde sa-i aduca pe cei doi care au pus la cale complotul Giuliani.

  24. concluzionand

    we are fucked

  25. Cum adica nu stie daca semnatura ei apare pe un document?! E clar cine este madame! Sluga, zdreanta! Se duce naibii si dna!

  26. He he, stati sa vedem mai intai avizul csm. Oricum, e mom ca toti magistratii si cei ce-i cunosc activitatea si trecutul sa se exprime. Oricare va fi aleasa/alesul, e nevoie de o solidaritate de fier in randul lucratorilor dna! Curaj !

  27. Doamna ar pica orice curs de la științe politice. Ce idioțenie mai mare decât asta poate să fie pe lumea asta? „Părerea mea este cea constituțională. Facem parte din Autoritatea Judecătorească, nu din puterea judecătorească exercitată de Înalta Curte și instanțele de judecată. Avem calitate de magistrați, dar nu facem parte din puterea judecătorească. Facem parte din autoritatea judecătorească. Asta înseamnă că nu exercităm atributele independenței judecătorești, exercităm atributele de apărare a intereselor generale ale societății.” :))))) jet mă

  28. SOS.ROMANI -ACEST INDIVID CARE CU CONCURSUL LUI TARICEANU A DEVENIT LA HUSTITIE ( I-MI ESTE RUSINE PE CE POST )CRED CU TARIE CA TREBUIA SA FIE CE L PUTIN GREFIER . SI GRIFIERIII SINT ,MULT MAI SCOLITI CA NEA CAISA DIN FOCSANI .TARICEANU VA FI URMARIT SI IN MORMINT , PENTRU ACEASTA NOMINALIZARE,PENTRU ,FARADELEGILE SEMNATE SI APROBATE DE TARICEANU .VOR PLATI CU VIRF SI INDESAT NEA CAISE DE LA FOCSANI SI TARICEANU .VA FI BLESTEMAT DE TOATE CELE 100 DE SOTIII CARE LEA ,PACALIT DOMNUL TARICEANU CARE ESTE DE ACORD CU INCULPATUL ”’FLAUSATUL”’CU REFERENDUMUL,

  29. In legatura ca inspectia ca isi respecta obiectul de activitate, cum se face ca dosarele instrumentate de aceasta au un procent de achitari in final de peste 50 % ?

  30. DOAR TICALOS ? ACEST INDIVID A CREAT INSTITUTIA INFRACTORULUI. INSTITUTIA INFRACTORULUI ESTE DE FACTO INSTITUTIE SUPREMA IN STAT.
    SLAVA TIE TARICENE, SLAVA TIE TOADRE.

  31. ASTA E MAI PESEDISTA DECAT TARICEANU!

  32. Numeni nu da exemple ! Nici macar Portocala nu a fost dovedit definitiv ca aplicand practici ilegale !! Ca a avut comportament imoral, neetic (daca o exista vre-un cod etic), e alta poveste !! Nici macar Inspectia judiciara nu l-a declarat vinovat ! Ce dracu putea sa-i faca Codruta , pe Codul muncii, fara sa il abuzeze, boalo ?! Sa imi zica si mie vre-un postac -daca mai sunt pe aici- cum dracu ma poate obliga/determina un procuror sa declar ceva neadevarat despre mine sau altcineva ?!! Pe scurt plimba ursul ! Gasca, trece si la conducerea de facto a DNA !