Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prețurile în Bulgaria sunt la 60% din media UE, conform datelor Eurostat. Dar în România este mai ieftin decât în Bulgaria. În România, prețurile sunt la 58,9% din media UE. Și în ce privește nivelul de trai, România este cu mult înaintea Bulgariei. Consumul individual real pe persoană în România este de 86% din media UE. România este la egalitate cu Portugalia și Slovenia în ce privește nivelul de trai, arată o analiză a publicației bulgare Trud, citată de Rador.
Bulgaria a depășit Estonia, Letonia și Ungaria în ce privește nivelul de trai, conform datelor de la Oficiul European de Statistică (Eurostat). În 2025, Consumul Individual Real (AIC) pe cap de locuitor în Bulgaria, ajustat în funcție de nivelurile prețurilor din diferite țări, este de 77% din media UE. Urmează Estonia, unde consumul pe cap de locuitor este de 74% din media UE, iar pe ultimele două locuri se află Letonia și Ungaria, unde consumul pe cap de locuitor este de 73% din media UE.
Bulgaria a ajuns din urmă Slovacia în ce privește nivelul de trai, unde consumul pe cap de locuitor este de asemenea de 77% din media UE.
Consumul Individual Real include toate bunurile și serviciile consumate efectiv de gospodării. Acesta acoperă bunurile de consum și serviciile achiziționate direct de gospodării, precum și serviciile furnizate de organizațiile non-profit și de guvern pentru consumul individual (de exemplu, servicii de sănătate și educație).
În ultimii 11 ani, Bulgaria s-a apropiat treptat de nivelul mediu al țărilor UE. În 2015, Bulgaria s-a clasat pe ultimul loc în ce privește nivelul de trai, iar consumul real a fost de 55% din media statelor membre. Până în 2022, Bulgaria a fost pe ultimul loc în UE, dar nivelul de trai a crescut la 68% din medie. În 2023, pentru prima dată, Bulgaria nu era pe ultimul loc, în urma sa fiind doar Ungaria. În 2024, Bulgaria a depășit două țări – Ungaria și Letonia. Iar anul trecut, am depășit și Estonia, egalând chiar și Slovacia.
Într-o oarecare măsură, aceste rezultate bune pentru Bulgaria se datorează faptului că celelalte țări nu se dezvoltă foarte bine. În Slovacia, nivelul consumului real pe cap de locuitor rămâne la nivelul de 77% din media UE, ceea ce permite Bulgariei să recupereze decalajul. Estonia raportează chiar o scădere de la 75% la 74% din media UE. Există o evoluție pozitivă în Letonia și Ungaria, dar aceasta este mai lentă decât în Bulgaria.
Datele privind Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor reprezintă un indicator principal al nivelului activității economice, iar Consumul Individual Real este un indicator mai potrivit pentru a descrie bunăstarea materială a gospodăriilor, subliniază Eurostat.
În 2025, Luxemburgul va avea cel mai ridicat nivel de consum pe cap de locuitor dintre toate cele 36 de țări incluse în studiu, cu 45% peste media UE. Unul dintre motivele pentru aceasta este că multe persoane din țările vecine lucrează în Luxemburg. Acestea contribuie la PIB-ul Luxemburgului, dar consumul lor este contabilizat în țările vecine. Pe locul al doilea în clasament se află Germania, cu un consum individual de 120% din media UE, iar pe locul al treilea se află Olanda, cu 119%. Nivelul de trai în Belgia, Austria, Danemarca, Franța și Suedia este de asemenea peste media UE.
De-a lungul anilor, diferențele privind nivel de trai între diferite țări au scăzut. În 2015, diferența dintre țara cu cel mai mare indicator (Luxemburg) și țara de pe ultimul loc (Bulgaria) era de 98 de puncte, iar în 2025 această diferență a scăzut la 73 de puncte.
Luxemburg are cel mai ridicat nivel al prețurilor dintre țările UE, cu 48% peste medie, conform datelor Eurostat. În Danemarca, Irlanda, Suedia, Finlanda și Olanda, prețurile sunt cu peste 20% peste media UE, urmate de Austria, Belgia, Germania și Franța, unde prețurile sunt de asemenea peste media UE.
În Italia, Estonia, Malta, Cipru, Spania și Slovenia, prețurile sunt cu până la 10% mai mici decât media UE. Dintre toate statele din Europa, cele mai mici prețuri sunt în Macedonia de Nord, unde nivelul prețurilor este de 49,7% din media UE. Pe locul al doilea în ce privește cele mai ieftine bunuri și servicii se află Turcia, unde nivelul prețurilor este de 52,5% din medie, urmată de Bosnia și Herțegovina (55,7%), Muntenegru (61%), Serbia (62,5%) și Albania (65,7%).
Traducere Rador: Mirela Petrescu