G4Media.ro

Inflația, clima și imigrația – în centrul dezbaterilor privind alegerile parlamentare din…

Sursa: pixabay.com

Inflația, clima și imigrația – în centrul dezbaterilor privind alegerile parlamentare din Olanda

Olandezii vor merge la urne săptămâna viitoare fără ca, pentru prima dată în ultimii zece ani, numele liberalului Mark Rutte, premierul interimar, să apară pe un buletin de vot, transmite agenția Reuters.

Votul din 22 noiembrie va fi decisiv pentru a stabili dacă alegătorii uneia dintre cele mai prospere țări de pe continent sunt pregătiți să susțină politicile de tranziție energetică pe fondul creșterii costului vieții.

Cel puțin trei partide concurează pentru a câștiga scrutinul și a desemna un nou prim-ministru, dar niciunul nu se așteaptă să obțină mai mult de 20% din voturi, astfel încât cel mai probabil rezultat este o nouă coaliție de centru-dreapta.

Potrivit politologului Tom Louwerse, deși toți alegătorii sunt preocupați de economie, cei de stânga tind să fie mai preocupați de schimbările climatice, într-o țară în care majoritatea populației trăiește sub nivelul mării.

Imigrația – problema care a declanșat o criză politică și demisia lui Mark Rutte în iulie – rămâne, de asemenea, o preocupare majoră pentru alegătorii conservatori și mai puțin bogați.

Mark Rutte a prezentat în iulie demisia celui de-al patrulea guvern al său, după ce nu a reușit să ajungă la un acord asupra unor politici mai stricte în materie de imigrație.

Conform statisticilor, țara se descurcă destul de bine, dar există multe îngrijorări cu privire la economie și nemulțumire cu privire la planurile de reducere a numărului de animale din ferme pentru a reduce emisiile de azot.

TREI PARTIDE APROAPE LA EGALITATE ÎN SONDAJE

Printre cei care doresc să îl înlocuiască pe premier se numără un aliat al guvernului demisionar, un reformator centrist și un fost vicepreședinte al Comisiei Europene.

Actualul ministru al justiției Dilan Yesilgoz, din partea Partidului Liberal (VVD) al lui Mark Rutte, este de origine turcă. Este foarte strictă în privința imigrației și dorește să devină prima femeie care să conducă guvernul olandez.

Potrivit sondajelor, VVD ar putea obține aproximativ 18% din voturi la 22 noiembrie.

În timp ce Dilan Yesilgoz spune că dorește să mențină planurile actuale de mediu, ea respinge apelurile pentru creșterea cheltuielilor și a avertizat, de asemenea, împotriva creșterii poverii fiscale și de reglementare, despre care spune că ar încuraja marile companii să se relocheze.

Printre principalii ei rivali se numără deputatul centrist Pieter Omtzigt, care și-a fondat propriul partid, Noul Contract Social, după ce s-a despărțit de creștin-democrați, și care, de asemenea, este așteptat să obțină aproximativ 18% din voturi.

El a propus, în special, eliminarea subvențiilor pentru mașinile electrice și panourile solare și a sugerat, de asemenea, să se caute derogări de la normele Uniunii Europene (UE) privind agricultura și imigrația.

La stânga, fostul vicepreședinte responsabil cu Pactul Verde al Comisiei Europene, Frans Timmermans, conduce o alianță a Partidului Laburist și a Verzilor, care se află pe locul al treilea în sondaje, cu 16% din voturi.

Frans Timmermans a propus creșterea salariului minim la 16 euro pe oră și a afirmat că Olanda își poate permite atât un nivel de trai ridicat, cât și politici climatice puternice.

Geert Wilders, liderul PVV (Partidul pentru Libertate), de extremă dreapta și anti-islam, care a încercat să își curețe imaginea în speranța de a intra la guvernare, se află pe locul al patrulea în sondaje.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...