Home » Articole » India anunţă funeralii de stat pentru fostul prim-ministru Manmohan Singh

India anunţă funeralii de stat pentru fostul prim-ministru Manmohan Singh

India anunţă funeralii de stat pentru fostul prim-ministru Manmohan Singh
Sursa Foto: X
Ascultă articolul

Şapte zile de doliu şi funeralii de stat au fost anunţate vineri în India după moartea fostului prim-ministru Manmohan Singh, care a condus India din 2004 până în 2014 şi ale cărui reforme economice au transformat ţara într-o putere mondială, transmite France Presse, transmite Agerpres.

În vârstă de 92 de ani, Manmohan Singh a murit joi seara într-un spital din New Delhi, după ce şi-a pierdut cunoştinţa acasă, potrivit unui comunicat al Institutului Indian de Ştiinţe Medicale.

- articolul continuă mai jos -

Perioada de doliu naţional a început oficial joi şi va dura până miercuri inclusiv, potrivit aceleiaşi surse, care precizează că drapelul naţional trebuie arborat la jumătate de catarg în aceste şapte zile.

Data funeraliilor naţionale nu a fost încă anunţată oficial. Un membru de rang înalt al partidului Congresului lui Manmohan Singh a sugerat că funeraliile vor avea loc sâmbătă 4 ianuarie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole