Începe Europa să înțeleagă pericolul islamic? Analiză Jerusalem Post

Analiză Jerusalem Post, preluată de Rador:

Haideți să începem cu concluzia: se pare că Europa începe să realizeze că nu s-a deșteptat la timp. S-a trezit acum cuprinsă de probleme fiindcă i-a permis imigrației islamice să prindă rădăcini, să preia controlul asupra unor orașe, să nesocotească cultura și tradițiile locale. În mod similar, poate așa Europa va începe să înțeleagă și să justifice și lupta Israelului contra terorismului. Poate că începe acum să priceapă că țelul islamismului nu este doar lichidarea evreilor, ci îi vizează și pe creștini. Deși mai e cale lungă de parcurs până când această revelație se va materializa și în politici publice și măsuri concrete, se poate observa în mod cert o schimbare în materie de conștientizare.

Poate că până și alegerea lui Donald Trump a declanșat un șoc cu efect pozitiv.

După 7 octombrie [atacul comis în Israel în 2023 de teroriștii palestinieni din Gaza – n.trad.] am vizitat trei mari capitale europene – Amsterdam, Praga și Londra – în patru rânduri. Cu ocazia primelor mele trei vizite mi-a fost imposibil să nu sesizez ostilitatea atunci când i-am spus cuiva că sunt din Israel.

Praga, și Cehia în general, sunt o cu totul altă poveste. Cehii sunt susținători îndârjiți ai Israelului, capabili să-și ducă viața de zi cu zi fără a ceda în fața modei de a urî Israelul. Cehia nu a fost încă atinsă de imigrația islamică, iar rezultatele vorbesc de la sine.

Firește că generalizările trebuie să fie evitate, dar se vede cu ochiul liber că o mulțime de musulmani din Europa profită cu nerăbdare de orice ocazie de a demonstra contra Israelului, inundând străzile orașelor pentru a-și scanda ura – „De la râu până la mare” – adesea alături de europeni naivi și ignoranți care n-au nici cea mai vagă idee împotriva a ce protestează. Pe străzile din Amsterdam vezi pretutindeni steaguri palestiniene. Astfel că probabil nici nu e vreo coincidență că în acest oraș a avut loc recent pogromul contra susținătorilor [echipei de fotbal – n.trad.] Maccabi Tel Aviv.

Săptămâna trecută am fost la Praga și la Londra cu munca, ocazie cu care am fost și la două meciuri de fotbal și la o piesă de teatru la Londra. La Praga, ca întotdeauna, am avut impresia că dacă m-ași fi înfășurat în drapelul israelian și m-aș fi plimbat așa pe străzi n-aș fi avut vreo problemă – deși nu vă recomand să testați teoria, că nu se știe niciodată.

La Londra, ca urmare a defectării unui tren, am avut o experiență antropologică din care ar putea reieși începutul unei schimbări. După aterizare m-am urcat într-un tren de mare viteză de la Aeroportul Stansted spre hotelul meu din Londra.

Primele două stații le-am lăsat în urmă în doar opt minute. Dar trenul s-a oprit brusc și a venit anunțul: un vagon se blocase pe șine, astfel că trebuia să coborâm, să ne întoarcem la aeroport și să luăm un taxi până în centrul Londrei. Curând ne-a devenit clar că nici trenul de înapoiere nu reușea să se urnească. Trecuse deja de 10 seara, era ger și mă aflam într-o stație necunoscută numită Bishop’s Stortford.

Am ieșit, am văzut trei taxiuri și l-am abordat pe unul dintre șoferi. Întrebându-l dacă mă poate duce la hotelul meu, mi-a răspuns că e cursa prea lungă pentru el, dar mă poate duce la Epping, la vreo 30 de minute distanță, pentru 70 de lire. De acolo, m-a asigurat el, puteam lua metroul până în centru. Când îmi puneam valiza în portbagaj, trei oameni din apropiere, părând pierduți și ei, m-au întrebat cum ar putea ajunge la Londra la un preț acceptabil. M-am oferit să împărțim cursa și au acceptat cu bucurie.

Pe drum am făcut cunoștință și apoi am rămas împreună și în metrou, îndreptându-ne spre Oxford Street – o călătorie de 75 de minute cu 27 de stații, m-a informat singura britanică din grup. Celelalte două persoane erau din Croația.

Trenul era gol, cu excepția noastră. Prezentându-ne cu toții, au aflat că sunt din Israel și am văzut că mă priveau deodată cu căldură. A urmat o conversație fascinantă din care am realizat că erau foarte familiarizați cu situația din Israel, cu recuperarea ostaticilor și familia Bibas [cei mai mici copii ostatici și mama lor, asasinați de teroriști la scurt timp după răpire; tatăl, eliberat recent, nu știa de uciderea lor – n.trad.]. Susțineau cu toții deplin acțiunile Israelului. M-am simțit ca acasă.

Într-una dintre stații s-au mai urcat doi localnici, așezându-se în apropiere. Auzind că sunt din Israel, unul dintre ei – un britanic tipic, cu obrajii îmbujorați – s-a ridicat, mi-a strâns călduros mâna și mi-a spus emoționat că iubește Israelul. Mi-a spus că știe că Israelul se luptă cu niște teroriști și și-a lovitul pieptul cu pumnul într-un gest de admirație, strigând de mai multe ori: „Dă-i dracu’, la dracu’ cu Hamas, la dracu’ cu Iranul!”

Am ajuns la hotel după miezul nopții, mulțumind în gând că nu s-a defectat și metroul.

Spre deosebire de cehi, englezii te întreabă mereu de unde ești. Mi s-a întâmplat la hotel, în magazine, la meciuri, ba chiar și la teatru – unde am fost întrebat din ambele părți de vecinii de rând de unde sunt și s-au bucurat să afle că din Israel. Sau, mai pe scurt: Israel 11, Europa 0.

Ar trebui să clarific că toți cei cu care am interacționat erau britanici nativi. Ceea ce nu înseamnă că prezența islamului la Londra e mai puțin însemnată. Nu pot afirma cu siguranță că experiența mea reflectă începutul unei schimbări mai ample, dar am senzația – și speranța – că da.

Sursa: THE JERUSALEM POST / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba