Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
🚨 BREAKING: At least six large EXPLOSIONS have just occurred throughout Caracas, the capital of Venezuela
— Nick Sortor (@nicksortor) January 3, 2026
Unconfirmed reports of potential U.S. airstrikes targeting military infrastructure
President Trump may have just dropped the hammer. pic.twitter.com/R0iLgG9303
Donald Trump a anunțat sâmbătă că președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost capturat și scos din țară, în urma unui „atac la scară largă” al Statelor Unite, descris ca rezultatul „unei planificări foarte bune și a unei mulțimi de trupe și oameni extraordinari”. „De fapt, a fost o operațiune strălucită”, a declarat Trump, la câteva ore după ce mai multe explozii au zguduit capitala Venezuelei, Caracas, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost capturat și transportat cu avionul în afara țării împreună cu soția sa, Cilla Flore, a spus Trump. Potrivit unor oficiali americani citați de CBS News, Maduro ar fi fost capturat de membri ai Delta Force.
Casa Albă a publicat fotografii făcute în camera din reședința din Mar-a-Lago din care președintele american Donald Trump, alături de secretarul Apărării, Pete Hegseth, și generali americani au urmărit derularea atacului din Venezuela care a dus la capturarea lui Nicolas Maduro.
Ora 19:15 De ce capturarea lui Maduro ar putea fi un dezastru pentru China
Ora 18:12 Trump distribuie o imagine care îl arată pe Maduro la bordul navei USS Iwo Jima
Ora 18:30 LIVE VIDEO Donald Trump, conferință de presă, după capturarea lui Nicolas Maduro: SUA vor conduce Venezuela până când vom putea realiza o tranziție sigură și adecvată / Dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială
Ora 18:12 O sursă CIA din guvernul de la Caracas a ajutat SUA să localizeze poziția lui Maduro
O sursă din CIA din cadrul guvernului venezuelean a ajutat SUA să localizeze poziția lui Nicolas Maduro înainte de capturarea sa de către forța de elită Delta Force a armatei americane, scrie CBS News, citat de BBC. Detalii, aici
Ora 17:37 SUA au publicat textul integral al actului de acuzare împotriva liderului venezuelean Nicolás Maduro.
Documentul, în limba engleză, poate fi citit aici. Document acuzare Maduro
Ora 17:15 China, „profund șocată” de atacurile SUA în Venezuela, condamnă capturarea lui Maduro
Ministerul de Externe al Chinei a reacționat la evenimentele de astăzi, condamnând atacurile SUA în Venezuela și capturarea lui Nicolas Maduro, potrivit Sky News. Detalii, aici
Ora 16:55 Maduro și soția sa au fost capturați de forțele americane în dormitorul lor, în timp ce dormeau
Președintele venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați în dormitorul lor de către forțele americane în timpul raidului din noaptea de vineri spre sâmbătă, au declarat două surse familiarizate cu acest subiect pentru CNN. Detalii, aici
Ora 16:44 Maduro și soția sa se îndreaptă spre New York, afirmă Trump
Președintele venezuelean Maduro și soția sa călătoresc spre New York după ce au fost capturați de SUA, a declarat Donald Trump pentru Fox News.
Președintele SUA adaugă că cei doi au fost puși sub acuzare în New York și vor călători spre acest stat cu elicopterul și cu vaporul, potrivit BBC.
„Au ucis mulți oameni, inclusiv mulți americani, chiar și oameni din propria lor țară”, afirmă Trump.
Ora 16:33 Trump spune că i-a cerut lui Maduro să „se predea” cu o săptămână înainte de atac
Donald Trump afirmă, într-o intervenție la Fox News, că SUA se vor implica „puternic” în industria petrolieră din Venezuela în viitor, scrie BBC.
El adaugă că a vorbit cu Maduro „acum o săptămână” și că i-a spus: „trebuie să renunți, trebuie să te predai”.
„A trebuit să facem ceva mult mai chirurgical, mult mai puternic”, a comentat Trump.
Ora 16:14 Trump: Câțiva răniți de partea SUA, dar niciun deces
În cele mai recente declarații despre atacurile și capturarea lui Nicolas Maduro în această dimineață, Donald Trump a afirmat pentru Fox News că au existat câțiva răniți în rândul forțelor americane, dar niciun deces, scrie Sky News.
Președintele SUA va susține o conferință de presă despre operațiuni la ora 11:00, ora Estului (18:00 în România).
Ora 15:23 Ursula von der Leyen: Urmărim cu mare atenție situația din Venezuela
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că UE urmărește cu “mare atenție” situația din Venezuela și se pronunță pentru o “tranziție pașnică și democratică”.
“Urmărim cu mare atenție situația din Venezuela. Suntem alături de poporul venezuelean și susținem o tranziție pașnică și democratică. Orice soluție trebuie să respecte dreptul internațional și Carta ONU.
Împreună cu HRVP @kajakallas și în coordonare cu statele membre ale UE, ne asigurăm că cetățenii UE din această țară pot conta pe sprijinul nostru deplin”, potrivit unui mesaj postat pe contul său X.
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că Nicolas Maduro și Cilia Flores au fost puși sub acuzare în districtul sudic al New Yorkului.
Ea a spus că președintele venezuelean se confruntă cu acuzații de:
Maduro a fost pus sub acuzare în martie 2020 pentru acuzații de „narcoterorism” în districtul sudic al New Yorkului.
Bondi a adăugat pe X: „În curând, ei vor înfrunta întreaga furie a justiției americane pe teritoriul american, în instanțele americane.
„În numele întregului Departament de Justiție al SUA, aș dori să îi mulțumesc președintelui Trump pentru că a avut curajul să ceară responsabilitate în numele poporului american și să mulțumesc din suflet bravelor noastre forțe armate care au dus la bun sfârșit misiunea incredibilă și extrem de reușită de capturare a acestor doi presupuși traficanți internaționali de droguri.”
În urmă cu 35 de ani, forțele americane au arestat un alt lider latino-american acuzat de trafic de droguri, dictatorul panamez Manuel Noriega.
Fost aliat al SUA și informator al CIA, Noriega a condus Panama pentru o mare parte a anilor 1980, dar a căzut în dizgrația Washingtonului spre sfârșitul domniei sale din cauza acuzațiilor de trafic de droguri.
Fostul președinte George H.W. Bush a ordonat armatei americane să invadeze Panama la sfârșitul anului 1989, ceea ce l-a determinat pe Noriega să se ascundă în ambasada Vaticanului înainte de a se preda autorităților americane pe 3 ianuarie 1990. El a fost condamnat în SUA pentru trafic de droguri și a petrecut 20 de ani într-o închisoare americană înainte de a fi trimis în Franța pentru a ispăși o pedeapsă pentru spălare de bani, iar apoi în Panama, unde a fost închis pentru crimă și alte acuzații.
Noriega a murit în Panama în 2017.
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a reacționat după atacul din Venezuela și capturarea președintelui: „Principiile dreptului internațional și ale Cartei ONU trebuie respectate”, transmite MEDIAFAX.
Kaja Kallas susține sâmbătă într-o postare pe rețeaua X că UE monitorizează situația din Venezuela și că a vorbit cu secretarul de stat american. „Am discutat cu secretarul de stat Marco Rubio și cu ambasadorul nostru la Caracas. UE monitorizează îndeaproape situația din Venezuela. UE a afirmat în repetate rânduri că domnul Maduro nu are legitimitate și a susținut o tranziție pașnică. În orice circumstanțe, principiile dreptului internațional și ale Cartei ONU trebuie respectate. Facem apel la reținere”, a scris Kallas.
Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, a avertizat sâmbătă regimul iranian, după atacul SUA asupra Venezuelei şi capturarea preşedintelui ţării sud-americane, Nicolas Maduro, că ar trebui să ia act de ceea ce s-a întâmplat în țara sud-americană, informează agenția EFE, citată de Agerpres. Detalii, aici.
Ministrul apărării Venezuelei declarat că forțele armate au fost mobilizate în totalitate pentru „apărarea integrală a națiunii”.
Vladimir Padrino a declarat: „Poporul venezuelean a fost ținta celei mai criminale agresiuni din partea guvernului Statelor Unite ale Americii. Până în prezent, barbaria forțelor invadatoare a profanat pământul nostru sacru în localitățile Tiuna din Caracas și în statele Miranda, Aragua și La Guair, lovind cu rachetele și rachetele lansate de elicopterele de luptă în centrele urbane locuite de civili. În urma acestui eveniment, luăm deja în calcul numărul răniților și al morților”.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fprofimedia-0952761028-1024x711.jpg)
Nicolas Maduro și soția sa, imagine de arhivă / Sursa foto: Federico PARRA / AFP / Profimedia
Vicepreședintele Venezuelei, Delcy Rodríguez, a afirmat că guvernul nu știe unde se află președintele Maduro și prima doamnă Cilia Flores.
Ea a adăugat că guvernul a cerut „dovezi imediate că sunt în viață” pentru amândoi.
Nicolás Maduro (63 de ani) este președintele Venezuelei din 2013, ajuns la putere după moartea lui Hugo Chávez, mentorul său politic. Fost șofer de autobuz și lider sindical, Maduro a urcat treptat în ierarhia regimului chavist, devenind ministru de externe și apoi vicepreședinte, înainte de a prelua conducerea țării. Este considerat un lider autoritar, contestat pe plan intern și criticat pe plan internațional. Mai multe detalii pot fi găsite accesând AICI.
Rusia și-a reafirmat solidaritatea cu Venezuela după „actul de agresiune armată” al SUA și face apel la dialog
Ministerul rus de Externe a condamnat ceea ce a numit „actul de agresiune armată împotriva Venezuelei” din partea Statelor Unite, calificând orice „scuză” oferită pentru a justifica astfel de acțiuni drept „nefondată”.
„Reafirmăm solidaritatea noastră cu poporul venezuelean și sprijinul nostru pentru cursul de acțiune al conducerii bolivariene, menit să protejeze interesele naționale și suveranitatea țării”, se arată într-o declarație a ministerului de externe.
Senatorul republican Mike Lee din Utah a declarat sâmbătă dimineața că secretarul de stat Marco Rubio i-a spus că „nu anticipează alte acțiuni în Venezuela, acum că Maduro se află în custodia SUA”.
Într-o postare pe X, Lee a spus că a vorbit cu Rubio la telefon. El a spus că i s-a spus că Maduro a fost arestat „pentru a fi judecat pentru acuzații penale în Statele Unite” și că „acțiunea cinetică pe care am văzut-o în această seară a fost desfășurată pentru a proteja și apăra persoanele care executau mandatul de arestare”.
Într-un scurt interviu telefonic acordat astăzi ziarului New York Times (NYT) despre atacul SUA asupra Venezuelei și misiunea de capturare a președintelui acesteia, Donald Trump a lăudat ceea ce a descris ca fiind o „operațiune strălucită”.
Potrivit publicației, Trump a declarat:
„O planificare foarte bună și o mulțime de trupe și oameni extraordinari.
De fapt, a fost o operațiune strălucită.”
Întrebat dacă a solicitat autorizarea Congresului pentru operațiune și care sunt următorii pași pentru țara sud-americană, președintele SUA a declarat pentru NYT că va răspunde la aceste întrebări în cadrul conferinței de presă de la Mar-a-Lago.
Ministrul apărării venezuelean, Vladimir Padrino Lopez, a denunţat sâmbătă atacul cu rachete din elicoptere americane asupra unor zone civile din Caracas, precum şi în alte părţi ale ţării, a acuzat că SUA au lovit zone rezidenţiale şi a avertizat că ţara sa va rezista prezenţei forţelor străine, transmite EFE, transmite Agerpres.
„Această invazie reprezintă cel mai mare ultraj pe care l-a suferit ţara, determinată de lăcomia insaţiabilă pentru resursele noastre strategice”, a declarat Padrino Lopez într-un videoclip postat pe reţelele de socializare.
Ministrul apărării a indicat că obuze şi rachete au fost lansate din elicoptere şi a descris atacul drept „josnic şi laş”. În acest sens, el a cerut evitarea „haosului şi anarhiei, care”, a avertizat el, „sunt arme la fel de letale ca bombele”.
„Ne-au atacat, dar nu ne vor zdrobi”, a adăugat el.
„Forţele de invazie (…) ne-au profanat teritoriul (…) mergând chiar până acolo încât au atacat zone rezidenţiale civile cu obuze şi rachete lansate din elicopterele lor de atac”, a declarat generalul Padrino Lopez, indicând că „strânge în prezent informaţii cu privire la răniţi şi morţi”. De asemenea, el a promis „desfăşurarea masivă a tuturor resurselor terestre, aeriene, navale, fluviale şi balistice – sisteme de arme pentru o apărare completă”.
Sâmbătă, guvernul venezuelean a denunţat o „agresiune militară foarte gravă” din partea Statelor Unite în zone civile şi militare din capitala Venezuelei şi din statele centrale Miranda, Aragua şi La Guaira şi a ordonat „desfăşurarea comandamentului pentru apărarea completă a naţiunii”.
Ora 12.00 Columbia cere convocarea Consiliului de Securitate al ONU
Țările din America de Sud au reacționat după atacul de sâmbătă din Venezuela. Președintele Columbiei a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU.
Președintele Columbiei Gustavo Petro afirmă pe rețelele de socializare că Venezuela este atacată.
„În acest moment, Caracasul este bombardat… bombardat cu rachete”, a scris Gustavo Petro pe X, citat de The Guardian.
El a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
„De ieri, Columbia este membră a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și trebuie convocat imediat. Stabiliți legalitatea internațională a agresiunii împotriva Venezuelei”, adăugat el.
Și președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a condamnat ceea ce a numit un atac „criminal” al SUA asupra Venezuelei într-o postare pe X.
„Cuba denunță și solicită urgent reacția comunității internaționale împotriva atacului criminal al SUA asupra Venezuelei. Zona noastră de pace este atacată brutal”, se arată în postare, potrivit CNN.
Președintele venezuelean Nicolás Maduro a fost capturat sâmbătă dimineața de membri ai Delta Force, cea mai importantă unitate de misiuni speciale a armatei americane, au declarat oficiali americani pentru CBS News.
Delta Force, o unitate de elită care aparține Armatei SUA, a fost responsabilă și de misiunea din 2019 în care a fost ucis fostul lider al Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.
Donald Trump a anunțat că președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost capturat și transportat cu avionul în afara țării împreună cu soția sa, Cilla Flores, relateză Sky news.
El a adăugat că SUA au efectuat un „atac la scară largă” împotriva Venezuelei în primele ore ale dimineții.
Trump a declarat pe Truth Social: „Statele Unite ale Americii au efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soția sa și transportat cu avionul în afara țării.
„Această operațiune a fost realizată în colaborare cu forțele de ordine ale SUA. Detalii vor urma. Astăzi, la ora 11:00, va avea loc o conferință de presă la Mar-a-Lago. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni! Președintele DONALD J. TRUMP”
Maduro a fost pus sub acuzare pentru narcoterorism în 2020 de un tribunal american.
Joi, președintele venezuelean Nicolás Maduro a declarat că este deschis la discuții cu SUA privind traficul de droguri și petrol „oriunde și oricând doresc”.
În interviul acordat televiziunii de stat venezueleane, Maduro a evitat să răspundă la declarația președintelui american Donald Trump potrivit căreia SUA au lovit o instalație portuară din Venezuela – marcând primul atac de acest fel în interiorul țării, care ar fi fost efectuat de CIA.
Cu câteva zile înainte de interviul lui Maduro, Trump a declarat că SUA au efectuat un atac asupra unei „zone portuare” legate de presupuse ambarcațiuni venezuelene cu transport de droguri, adăugând că a avut loc o „explozie majoră” în locul în care „se încarcă ambarcațiunile cu droguri”.
Aceasta vine după săptămâni în care Trump a intensificat presiunea asupra lui Maduro, pe care îl acuză că „a golit închisorile și azilele de nebuni” și că „a forțat” deținuții să emigreze în SUA, precum și că a folosit banii din petrol pentru a finanța crime legate de droguri.
Din septembrie, SUA au lansat 30 de atacuri asupra a ceea ce consideră a fi nave de contrabandă cu droguri, vizând nave din Pacific și Caraibe.
Peste 110 persoane au fost ucise de când SUA au efectuat primul atac asupra unei nave în apele internaționale, pe 2 septembrie.
Președintele Trump a dat undă verde armatei americane pentru a efectua atacuri terestre în Venezuela cu câteva zile înainte de operațiunea propriu-zisă, potrivit a doi oficiali americani care au vorbit cu CBS News sub condiția anonimatului pentru a discuta chestiuni de securitate națională.
Oficialii militari au vorbit despre desfășurarea misiunii în ziua de Crăciun, dar atacurile aeriene americane din Nigeria împotriva țintelor ISIS au avut prioritate, au spus sursele.
Zilele de după Crăciun „au deschis mai multe posibilități de atac” pentru oficialii militari americani, dar operațiunea a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice. Oficialii au declarat că armata americană dorea condiții meteorologice favorabile pentru succesul misiunii.
Administrația Federală a Aviației (FAA) a interzis zborurile americane deasupra Venezuela din cauza unei „situații potențial periculoase”.
Agenția americană a emis o Notificare către misiunile aeriene (NOTAM) pentru regiunea de informare a zborurilor Maiquetia, care include Venezuela.
Aceasta menționează „activitatea militară în curs” și precizează că se aplică tuturor transportatorilor americani.
Statele Unite efectuează atacuri asupra Venezuelei, a declarat un oficial american agenției Reuters, potrivit Sky news.
Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, nu a oferit alte detalii.
Casa Albă și Pentagonul nu au comentat încă aceste informații.
Ulterior, guvernul venezuelean a transmis că a respins ceea ce a numit o „agresiune militară” a Statelor Unite, susținând că exploziile nu s-au limitat la capitală. Potrivit unui comunicat oficial, atacuri ar fi avut loc și în statele Miranda, Aragua și La Guaira.
În acest context, președintele Nicolas Maduro a anunțat instituirea stării de urgență naționale și mobilizarea forțelor de apărare, invocând necesitatea protejării integrității teritoriale a țării.
Articol inițial:
Explozii puternice, însoţite de sunete asemănătoare unor survolări, s-au auzit în jurul orei locale 02:00 (06:00 GMT) sâmbătă la Caracas, a relatat un jurnalist AFP şi un martor Reuters, transmite Agerpres. Zona de sud a oraşului, în apropierea unei importante baze militare, a rămas fără electricitate, potrivit surselor citate.
Exploziile au continuat să se audă în jurul orei locale 02:15 (6:15 GMT).
Pe reţelele sociale au apărut imagini cu incendii de amploare, cu mari degajări de fum, fără a fi însă posibilă localizarea cu precizie a locului acestor explozii, care par să fi avut loc în sudul şi estul capitalei Venezuelei.
Președintele Trump a ordonat atacurile aeriene din noaptea de vineri spre sâmbătă, au declarat oficiali americani pentru CBS News, în contextul în care administrația americană a intensificat sâmbătă dimineața campania împotriva regimului președintelui venezuelean Nicolás Maduro, pus sub acuzare în 2020 de un tribunal american pentru narcoterorism.
Fox News a confirmat, de asemenea, că Trump a ordonat atacuri împotriva mai multor ţinte din interiorul Venezuelei, cu un accent mai mare pe zona de coastă din jurul oraşului La Guaira, lângă aeroportul Maiquetia, şi într-o zonă care include potenţiale ţinte militare cheie pentru regimul Maduro.
Exploziile din noaptea de vineri spre sâmbătă au provocat pene de curent în sudul capitalei Caracas. Mai multe explozii s-au auzit sâmbătă dimineaţa și La Guaira şi Miranda. Ministrul Apărării al Venezuelei, Vladimir Padrino López, a declarat că atacurile au implicat rachete lansate de elicoptere de luptă, acuzând că loviturile au vizat inclusiv centre urbane locuite de civili.
În prima reacție reacție la atac, Guvernul venezuelean a acuzat Statele Unite de o „agresiune militară” și a anunțat instituirea stării de urgență, invocând necesitatea protejării integrității teritoriale și a securității naționale. Într-o declarație făcută sâmbătă dimineața, guvernul de la Caracas a afirmat că „condamnă și denunță în fața comunității internaționale agresiunea militară extrem de gravă” a guvernului SUA.
Statele Unite au desfăşurat nave de război şi aeronave în Marea Caraibelor, în apropierea coastei Venezuelei, în august, o acţiune pe care Caracas a denunţat-o drept „ameninţări” pentru a provoca o schimbare de regim.
E clar că Maduro este un dictator.
La fel de clar, Venezuela este un stat independent și suveran.
Dar, tot atât de adevărat, D Trump, B Netanyahu și V Putin sunt prieteni.
@Baliza – Asa e, dar sa vedem, daca trump se rezuma doar la capturarea lui maduro si destructurarea retelei de droguri, e ok. Ar trebui acum sa lase poporul venezuelean sa-si decida drumul mai departe.
vezi ba putin ce inseamna operatiune speciala? sper sa te ia si pe tine!
Si ciné fugea sa l pupe in f… pe Maduro acum ceva timp??? Ivanova Sosoaca. Cam asta e viitorul aurit dorit de « suveranisti ». Foamete, instabilitate, teroare, cartele cu ratii de mizerie, adio média libéra adio tot. Doar speciali si sclavi redusi la tacere=epoca de Aur.
America care propavaduieste democratia are intervenții de bătauș mondial in toate conflictele de la Vietnam, Cuba, la Irak, Iran,Somalia,acum Venezuela, ne arata, ce?
Că MAGA e KAKA?😡
Maduro a fost capturat cu ajutorul propriei armate care a négociat cu Trump. Au intrat fara sa aiba opozitie in Caracas. Info presa internationala. Trevuue sa l urmeze pe Sadam, Ghenafi, Ceausescu etc ptr raul facut propriei populatii. Unde e Sosoaca sa l félicite pe Maduro
Dubla masura !
@Cris – Dubla masura in raport cu ce? Nu prea inteleg ce vrei sa zici. Daca te referi la Ucraina, iti reamintesc, „decat”, ca Ucraina e o tara democrata, in care au fost alegeri libere, cu un presedinte recunoascut de toate tarile democratice (inclusiv de rusia, apropo), spre deosebire de Venezuela, unde maduro (fost sofer al lui chavez, un fel de „cizmar” de-al lor) conduce prin dictatura, iar alegerile au fost grosolan fraudate si nerecunoscute de nicio tara democrata din lume (cu exceptia dictaturilor de genul iran, rusia, cuba si, probabil, coreea de nord). Cine mi-a mai citit comentariile, stie ca sunt cel mai acerb critic al lui trump, dar zau daca am vreo parere de rau ca l-a prins pe maduro si vrea sa desfiinteze clica de la putere care isi asupreste propriul p0p0r.
Putem să ne alegem segmentul preferat? Dacă da, eu aleg reacția Rusiei 😅
@[email protected] – Clar! A fost cea mai ridicola reactie…
@Kafka
„sa vedem, daca trump se rezuma doar la capturarea lui maduro”
Greu de presupus ca Trump se va rezuma la atat. In 1973 / Chile/ SUA nu aveau un presedinte atat de „minunat” (parca Nixon) si totusi au impus o dictatura super-represiva dupa ce au dat jos un presedinte socialist dar de departe mai frecventabil decat Maduro, ales chiar democratic.
Ce asteptari ai de la Trump?
În declarațiile de presă Trump a spus clar că SUA guvernează Venezuela.
Și au luat legătura cu Maria Machado, probabil în rol de marionetă, pentru a face împreună Venezuela măreață.
…Iar petrolul venezuelean este cel care a fost furat americanilor.
Deci este de așteptat ca Trump să și-l ia înapoi.
Cam așa stau lucrurile.
@inapasevedeinvers – Treaba e ca nu am asteptari de la imbec1lul de trump, asta e clar, dar ma gandesc ca nu poate face chiar ce-i trece prin capul lui senil, SUA are o traditie veche in ce priveste democratia si nu o sa treaca peste propriul congres, nu o fi chiar de capul lui acolo, zic.
@inapasevedeinvers – Treaba e ca nu am asteptari de la imb.ec1lul de trump, asta e clar, dar ma gandesc ca nu poate face chiar ce-i trece prin cap, SUA are o traditie veche in ce priveste democratia si nu o sa treaca peste propriul congres, nu o fi chiar de capul lui acolo, zic.
@Baliza – Pe asta cu SUA va conduce Venezuela nu m-as baza, trump a spus multe pr0stii in mandatul asta pe care le-a negat inocent a doua zi (cred ca e deja celebru cu replici de genul „nu-mi aduc aminte sa fii spus asta”). Evident ca interesele sunt pentru petrol acolo, dar cum am mai spus, nu cred ca trump e chiar de capul lui.
* …e deja celebru cu replici de genul „nu-mi aduc aminte sa fi spus asta”… scuze pentru eroare, din nebagare de seama.
Iată ce înseamnă o lume fără drept internațional, așa cum o vrea China, Rusia, Iran, Coreea de Nord!
Imi place cum fac trolii spume și ce șabloane trimit harnici boții, dar este exact lumea creată de ei!
@Baliza
Greu de prevăzut ce e în mintea lui Trump, când nici el însuși nu stă bine în ea…
PS Totuși, cum faceți de puteți da replică direct la un comentariu? …
@inapasevedeinvers – Butonul „Raspunde”, in stanga sub comentariu 🙂
@Kafka
Mai e ceva în afară de butonul Răspunde. Poți să vezi cu ochiul liber că sunteți doar vreo 3-4 care puteți folosi butonul…
Apăs pe el de săptămâni. O să găuresc ecranul.
Nu pricep care e scopul acestui blocaj. Să ne determine să nu mai schimbăm idei intre cititori, pe g4?
@miki spaga
Cine sa-l ia pe putin, prietenul trump , zis și krasnov?
@inapasevedeinvers
Nici eu nu pot răspunde cuiva.
@Kokos
Poate ne aude cineva! Alllooo, se aude și acolo, în fund?