Home » Articole » VIDEO Donald Trump, conferință de presă, după capturarea lui Nicolas Maduro: SUA vor conduce Venezuela până când vom putea realiza o tranziție sigură și adecvată / Dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială

Live VIDEO Donald Trump, conferință de presă, după capturarea lui Nicolas Maduro: SUA vor conduce Venezuela până când vom putea realiza o tranziție sigură și adecvată / Dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială

8510
VIDEO Donald Trump, conferință de presă, după capturarea lui Nicolas Maduro: SUA vor conduce Venezuela până când vom putea realiza o tranziție sigură și adecvată / Dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială
Sursa foto: Kevin Dietsch / Getty images / Profimedia
Ascultă articolul

Donald Trump a afirmat, într-o conferință de presă legată de evenimentele care s-au desfășurat peste noapte în Venezuela, soldate cu capturarea președintelui Nicolas Maduro, că Statele Unite vor conduce această țară până când vor putea asigura o „tranziție sigură și adecvată”, precizând că America nu se teme să trimită trupe la sol.  Președintele SUA a făcut aceste declarații de la reședința sa Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, unde și-a petrecut perioada sărbătorilor.

- articolul continuă mai jos -

Ora 19:47 Conferința de presă s-a încheiat

Ora 19:40 Marco Rubio: „Dacă aș locui în Havana și aș face parte din guvern, aș fi îngrijorat”

Răspunzând la o întrebare a unui reporter care a spus că este din Cuba, Trump i-a spus: „Cuba va fi un subiect despre care vom discuta în cele din urmă”.

„Vrem să ajutăm poporul cubanez, vrem să ajutăm și oamenii care au fost forțați să părăsească Cuba”.

Secretarul de stat Marco Rubio a intervenit spunând că atunci „când președintele vorbește, ar trebui să-l luați în serios”, adăugând că mulți dintre gardienii care l-au protejat pe Maduro erau cubanezi.

„Dacă aș locui în Havana și aș face parte din guvern, aș fi cel puțin îngrijorat”, a adăugat Rubio, citat de BBC

Ora 19:15 Donald Trump răspunde la întrebările reporterilor:

  • „Nu ne temem să trimitem trupe pe teren dacă este necesar”.
  • „De fapt, aseară am trimis trupe pe teren la un nivel foarte înalt. Nu ne temem de asta.”
  • „Ne vom asigura că acea țară este condusă corespunzător. Nu facem asta în zadar.”
  • „În ceea ce privește alte țări care doresc petrol, noi suntem în industria petrolieră. Vom vinde petrol. Nu vom spune că nu vom merge. Cu alte cuvinte, vom vinde petrol.
  • Probabil în cantități mult mai mari, deoarece nu puteau produce foarte mult din cauza infrastructurii precare.
  • Așadar, vom vinde cantități mari de petrol către alte țări.

Ora 19:02 Secretarul Apărării, Pete Hegseth, susține declarații, dupa discursul lui Trump:

  • Nicio altă țară din lume nu ar fi putut derula o astfel de operațiune

G4Media transmite LIVE principalele declarații ale lui Donald Trump:

  • Aseară târziu și azi dimineață, la indicația mea, Forțele Armate ale Statelor Unite au desfășurat o operațiune militară extraordinară în capitala Venezuelei, demonstrând puterea militară copleșitoare a Americii.
  • Au fost utilizate forțe aeriene, terestre și navale pentru a lansa un atac spectaculos, cum nu s-a mai văzut de la al Doilea Război Mondial încoace.
  • În foarte scurt timp, toate capacitățile militare venezuelene au fost neutralizate.
  • Potrivit liderului american, scopul atacului, care a vizat o „fortăreață militară puternic fortificate din inima Caracasului” a fost „aducerea dictatorului ilegal Nicolas Maduro în fața justiției”.
  • „Aceasta a fost una dintre cele mai uimitoare, eficiente și puternice demonstrații ale puterii și competenței militare americane din istoria Statelor Unite”, a adăugat el, citat de Sky News.
  • SUA sunt „pregătite să lanseze un al doilea atac, mult mai amplu, dacă va fi necesar”, deși primul atac „a avut un succes atât de mare, încât probabil nu va mai fi nevoie de un al doilea”.

  • „Dar suntem pregătiți să lansăm un al doilea val, de fapt, un val mult mai amplu”, potrivit lui Trump.

  • SUA vor conduce Venezuela „până când vom putea realiza o tranziție sigură, adecvată și judicioasă”.

  • Suntem acolo acum… Vom rămâne până când va putea avea loc o tranziție adecvată.
  • Vrem pace, libertate și dreptate pentru marele popor venezuelean, inclusiv pentru numeroșii venezueleni care trăiesc în prezent în Statele Unite și care doresc să se întoarcă în țara lor. Aceasta este patria lor. Nu putem risca ca altcineva să pună mâna pe Venezuela, care nu ar dori binele poporului venezuelean.

  • Vom pune marile companii petroliere americane, cele mai mari din lume, să investească miliarde de dolari, să repare infrastructura grav deteriorată, infrastructura petrolieră, și să înceapă să genereze venituri pentru țară.

  • Dictatorul și teroristul Maduro a dispărut în sfârșit, iar poporul venezuelean este liber.
  • Sunt din nou liberi. A durat mult timp, dar sunt liberi. America este o națiune mai sigură în această dimineață… iar emisfera vestică este acum un loc mult mai sigur.
  • Erau traficanți de droguri. Erau baroni ai drogurilor. Au trimis toate persoanele rău intenționate în Statele Unite, dar nu mai este cazul.
  • Toate aceste acțiuni au constituit o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale politicii externe americane, care datează de mai bine de două secole… încă de la Doctrina Monroe.
  • Am cam uitat de ea. Era foarte importantă, dar am uitat de ea.
  • În conformitate cu noua noastră strategie de securitate națională, dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială.
  • Reafirmăm puterea americană într-un mod foarte puternic în regiunea noastră.”
Comentarii
  • Daca Trumpanzeul se crede tare, sa incerce acelasi lucru cu Putler, un ticalos mult mai mare decat fazanul de Maduro! 😛

  • Gabriel Sonnenfeld

    Trump conferă legitimitate unui eventual comportment simetric al lui Putin în Ucraina.

    • @Gabriel Sonnenfeld – Sunt doua situatii total diferite din „n” motive cat se poate de evidente. De exemplu, regimul dictatorial al lui maduro nu a fost niciodata recunoscut de nicio democratie decenta din lume dupa ultimele alegeri grosolan fraudate (bine, in Venezuela nu au fost alegeri libere de cand a murit chavez, probabil, dar fraudate pe fata ca ultima oara nu), alegerile din Ucraina (din 2019) au fost cat se poate de libere, iar presedintele ei a fost recunoscut de toate tarile democratice, inclusiv de rusia. As mai adauga ca, precum se vede, operatiunea de trei zile a lui putin in Ucraina face patru ani in februarie, deci, mno, se pare ca nu prea poate sa faca putin vreo „simetrie” acolo.

  • cEE CE SE INTAMPLA E GROAZNIC. S-A DUS DRACULUI ORICE TRATAT SEMNAT CANDVA, ORICE ASIGURARE CA FACI PARTE DIN NU STIU CE ALIANTA, ORICE LEGE INTERNATIONALA. ACUM, PESTELE CEL MARE INGHITE PE CEL MIC. TE CULCI SEARA IN ROMAIA SI TE TREZESTI IN MAGNA RUSIA, SAU TE TREZESTI CA UNGURII SANT IN CLUJ, BULGARII LA CONSTANTA , SARBII LA TIMISOARA.

    • @Criogen – Zic intai sa inveti sa scrii cum trebui si pe urma poti sa comentezi, chiar si baliverne…

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole