Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, a participat joi la vernisajul expoziției „SUA-România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”, potrivit Mediafax.
Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, a participat joi la vernisajul expoziției „SUA-România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”, eveniment desfășurat în prezența președintelui României, Nicușor Dan, și a reprezentanților instituțiilor partenere.
Acesta a susținut un discurs despre legăturile istorice dintre cele două state, România și SUA, despre valorile comune care stau la baza parteneriatului româno-american și despre cât contează cunoașterea trecutului unei țări.
„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră în această seară și vă mulțumesc tuturor pentru că ne-ați primit în acest loc istoric. Și, domnule președinte, este o adevărată onoare să vă avem alături de noi pentru vernisajul acestei expoziții. Mulțumesc, de asemenea, partenerilor noștri români care fac posibilă această expoziție”, a declarat ambasadorul.
Acesta a povestit și cum pasiunea sa pentru istorie a început încă din perioada facultății, după ce a renunțat la studiul economiei și a ales să urmeze cursurile de istorie europeană.
Nirenberg a declarat că nu și-a „imaginat vreodată” că va ajunge să reprezinte Statele Unite în România, un „loc unde istoria pe care am studiat-o prinde viață”.
„Am început facultatea cu intenția de a studia economia. Asta până când am luat nota din primul semestru la Econ 101. L-am sunat pe tatăl meu și l-am întrebat ce părere are. Mi-a spus: poate ar trebui să iei în considerare o altă cale. A existat vreun curs care ți-a plăcut cu adevărat? I-am răspuns că era cursul meu de istorie europeană a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Mi-a spus: cred că ai răspunsul. Și am devenit student la istorie”, a povestit ambasadorul.
Ambasadorul american a declarat că, înainte de a veni la București, a citit cât mai mult despre trecutul României, aflând ulterior „cum istoria țării a contribuit la modelarea României”.
„De-a lungul anilor, am învățat ceva important, și anume că nu poți înțelege cu adevărat o țară și oamenii ei fără să le cunoști istoria. Așa că, înainte de a veni aici, am făcut un efort citind cât de mult am putut despre trecutul României și pot vedea cum istoria acestei țări a contribuit la modelarea României pe care o cunoaștem astăzi”, a spus acesta.
Nirenberg a făcut câteva precizări și despre legătura personală pe care o are cu această parte a Europei, amintind că bunicii săi au emigrat din regiune în Statele Unite în urmă cu peste un secol.
„Pot vedea cum istoria acestei părți a lumii i-a influențat și ceea ce ne-au învățat pe noi în timp ce eu și frații mei creșteam. Pot vedea cum le-a format valorile, credința, familia, mândria față de propria moștenire și o etică a muncii puternică. Acestea sunt aceleași valori înrădăcinate în civilizația occidentală care definesc România de astăzi și sunt, de asemenea, valorile care stau la baza acestui parteneriat. Acest parteneriat dintre națiunile noastre, domnule președinte, așa cum ați menționat, nu a fost niciodată mai puternic și nu a fost niciodată mai important”, a afirmat ambasadorul.
Darryl Nirenberg a precizat că anul acesta Statele Unite marchează 250 de ani de la Declarația de Independență și 146 de ani de relații diplomatice cu România.
„Acum 250 de ani, luna aceasta, a fost semnată Declarația noastră de Independență. Aceasta se baza pe ceea ce era atunci o idee radicală, conform căreia libertatea nu vine de la regi sau de la guverne, ci ne este înzestrată tuturor dintr-o sursă superioară. Această idee i-a inspirat pe americani de atunci și a inspirat popoare din întreaga lume. Fondatorii noștri nu și-ar fi putut imagina niciodată că cuvintele lor vor modela destinul unei națiuni precum România, totuși au făcut-o”, a declarat el.
Acesta a spus că, în acest timp cât a stat în țară, a avut numeroase discuții cu români care au trăit în perioada comunistă și în timpul Revoluției, care au împărtășit „povești despre greutăți, dar și despre un mare curaj”.
Referitor la expoziție, Nirenberg a explicat că aceasta urmărește evoluția relațiilor diplomatice, culturale și militare dintre Statele Unite și România.
„Pune întrebări și oferă perspective care ar putea pune sub semnul întrebării ceea ce credem că știm despre trecutul nostru comun, cum ar fi când a călătorit prima navă comercială americană pe Dunăre până în România? Ce operă de artă românească a ajuns în fața judecătorilor federali din Statele Unite și de ce? Nu știu răspunsul. Aștept cu nerăbdare să aflu. Și cine a fost prima regină a României care a vizitat Casa Albă? Cred că mulți dintre noi putem ghici răspunsul. Dar, indiferent de asta, răspunsurile vă așteaptă înăuntru”, a spus Nirenberg.
El a evocat și câteva personalități care au contribuit la apropierea dintre SUA și România, printre care generalul George Pomuț, supraviețuitorul Holocaustului Elie Wiesel și gimnasta Nadia Comăneci.
Despre Nadia Comăneci, Darryl Nirenberg a spus că întâlnirea avută recent cu aceasta a fost unul dintre „marile privilegii ale mandatului de ambasador”.
„Dar, pe măsură ce onorăm această istorie, ar trebui să ne amintim că există și o poveste care încă se scrie. Este scrisă chiar acum de oameni de aici, din România. Cu valorile noastre comune și potențialul incredibil al României, am sentimentul că expoziția care se deschide peste o sută de ani va spune o poveste și mai măreață, o poveste despre realizări, prietenie și un parteneriat între cele două națiuni ale noastre”, a declarat Darryl Nirenberg.