Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepreşedinta venezueleană Delcy Rodriguez a declarat sâmbătă că Nicolas Maduro este singurul preşedinte al Venezuelei, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că ea „a fost învestită” după ce Maduro a fost capturat într-o operaţiune militară în această ţară sud-americană în primele ore ale dimineţii, relatează agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Rodriguez a vorbit la televiziunea de stat din Caracas alături de fratele ei, preşedintele adunării naţionale, Jorge Rodriguez, ministrul de interne Diosdado Cabello şi miniştrii de externe şi apărării.
Rodriguez a făcut apel la calm şi unitate pentru a apăra ţara în contextul „răpirii” lui Maduro şi a spus că Venezuela nu va fi niciodată colonia vreunei naţiuni.
Ea a cerut eliberarea lui Maduro şi a soţiei sale.
Apariția ei vine după câteva ore de zvonuri potrivit cărora vicepreședinta lui Nicolás Maduro ar putea să nu se afle în țară și chiar că ar putea fi fugit în Rusia. Ea a vorbit la telefon la televiziunea de stat, dar locul în care se află nu a fost făcut public.
Donald Trump a declarat că a înțeles că ea a fost investită în funcția de președinte al țării pentru a-l înlocui pe Maduro, fără a da însă detalii.
Acum, agențiile de știri raportează că ea se află în capitala Venezuelei, Caracas. Reuters tocmai a raportat că ea a fost văzută la televizor alături de alți politicieni de seamă și de fratele ei.
Va sa zica, madam e acu’ presedinta Venezuelei iar frate-su, presedintele adunarii nationale… doar zic.
Madam face precum Simion cu Georgescu… Maduro e singurul președinte al Venezuelei…
Teoria suveranistă!