Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înainte de moartea sa, pe 21 aprilie, Papa Francisc a cerut ca un papamobil, vehiculul folosit de obicei de pontifi în turneele lor printre credincioşi, să fie folosit pentru a ajuta oamenii şi copiii din Fâşia Gaza, transmite agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Vehiculul a fost deja pus la dispoziţia Caritas Ierusalim şi este deja pregătit pentru misiunea solicitată de Francisc cu ajutorul acestei organizaţii din Suedia, a informat duminică Serviciul de informare religioasă (SIR) al Conferinţei episcopale italiene.
Papamobilul va fi deservit de medici şi va transporta instrumente de diagnosticare, teste rapide de infecţie, material de sutură, seringi, oxigen, vaccinuri şi un frigider pentru transportul medicamentelor.
De la izbucnirea conflictului, Francisc a făcut mereu apel la pace în Fâşia Gaza şi obişnuia să telefoneze la singura parohie catolică de aici în timpul convalescenţei sale dificile după o infecţie respiratorie şi până cu câteva zile înainte de moartea sa.
Suveranul pontif argentinian a murit la 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, iar duminică Vaticanul a încheiat „novendiales”, perioada de doliu de nouă zile care urmează înmormântării unui papă, în vederea pregătirii conclavului care începând de miercuri va căuta un succesor.
Fiecare fată de pe EXSERCA18 e gata să fie luată tare.