Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ilie Bolojan nu o cunoaște pe Adriana Georgescu, avocata care îi spunea investigatorului DNA că are intrare premier și președinte pentru a rezolva dosare penale, susține purtătorul de cuvânt al Guvernului: ”Face adesea fotografii cu persoane care îi solicită acest lucru”, a transmis jurnaliștilor, vineri, Ioana Ene Dogioiu.
Precizările au fost făcute după ce în spațiul public au apărut mai multe stenograme din care reiese cum se lăuda avocata Adriana Georgescu că poate influența conducerea țării, fără nicio legătură cu realitatea, și se folosea de numele lui Ciprian Ciucu, în campania electorală pentru Primăria Generală, ca să ceară bani: ”Eu sunt conectată și la mafie, și la miniștri”.
Joi, Georgescu, fostă membră PNL Sector 1, a fost arestată preventiv 30 de zile după ce a fost prinsă în flagrant luând șpagă de la omul de afaceri Jean Paul Tucan. Primarul Ciprian Ciucu nu a răspuns solicitării G4Media de a transmite un punct de vedere.
Deși cerea un milion de euro în numele lui Ciprian Ciucu și spunea că acesta îi va suna personal să vorbească despre bani, avocata recunoaște în stenograme că Ciucu, de fapt, nu l-a sunat pe investigatorul DNA sub acoperire, fapt confirmat și de acesta. Mai mult, avocata plusează spunând că, de fapt, candidatul PNL de la vremea aceea voia o întâlnire tete a tete cu oamenii care ar fi urmat să-i dea bani pentru campania la Primăria Generală.
Avocata le mai spunea lui Tucan și investigatorului DNA că ea este ”conectată și la mafie, și la miniștri” și că ”îl vor avea la picioare” pe Ciucu, că Ciucu ”nu acceptă bani de la oricine” și că ”e îndrăgostit de 10 ani” de ea. La fel spunea și de Ludovic Orban, fostul șef PNL: ”Eu sunt fosta gagică a lui Orban”. Georgescu mai spunea că primește informații de la SRI și că poate influența decizii în instanță, parchete și servicii, dar și că are intrare liberă la președintele și premierul țării, dar și la șeful DNA.
Practic, Adriana Georgescu își picta imaginea unei femei fatale, atotputernice, un fel de ”stăpâna inelelor” peste conducerea țării, dar și peste șefii instituțiilor de forță din România:
Avocata a ajuns până într-acolo încât, în schimbul unor sume de bani, îi promitea investigatorului DNA că Ciprian Ciucu o să-i soluționeze favorabil lui Jean Paul Tucan dosarul pe care omul de afaceri constănțean îl are la Tribunalul București și care este instrumentat de Parchetul European condus de Codruța Kovesi.
Însă când este întrebată cum poate rezolva Ciprian Ciucu un dosar penal, avocata nu aduce niciun argument concret, ci doar faptul că Ciucu va fi ”al doilea om în stat” dacă va ajunge primar general cu ajutorul banilor lui Tucan (sic!, al doilea om în stat este președintele Senatului, în timp ce primarul general este al doilea om după președinte, raportat la numărul de voturi cu care este ales, n.red.).
Avocata recunoaște în stenograme și că ”n-a reușit cu Nicușor” să îi rezolve problemele lui Tucan pentru că ar fi apelat la intermediari cum ar fi ministrul de Interne Cătălin Predoiu care ar fi trebuit să vorbească cu fostul șef operativ din SRI, Florian Coldea.
De precizat că pentru nicio afirmație pe care o face în stenogramele pe care reporterii G4Media le-au consultat avocata Adriana Georgescu nu aduce nicio probă, nicio informație sau instrument concrete prin care poate influența deciziile persoanelor pe care le invocă. Mai mult, până în prezent, din sursele G4Media, nicio informație referitoare la persoanele menționate de avocata Adriana Georgescu nu a putut fi probată.