Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că este posibilă realizarea unei alianțe PNL-USR în perspectiva viitoarelor alegeri. Liderul PNL a mai spus că nu vede ca fiind o problemă dacă Ludovic Orban, fost președinte al partidului, revine în PNL.
Bolojan a precizat că nu există însă o discuție cu Dragoș Pîslaru pentru venirea acestuia în PNL.
„Dacă luăm în calcul sistemul de vot cu alegere din primul tur, se duce către blocuri mai mari. Pulverizarea politică nu te ajută la stabilitate. Dacă suntem oameni raționali, ar trebui ca și pe zona de centru dreapta să reunim forțele”, a declarat Ilie Bolojan despre o alianță PNL-USR.
Liderul PNL a precizat că, pentru a avea șanse la alegeri în urbanul mare, trebuie să ai un bloc relativ de 25-30%.
„Realitatea politică ne obligă să luăm în calcul blocuri mai mari, doctrinare, cu o bază de colaborare. Și da, acest lucru este posibil. Alianțele trebuie construite”, a spus Bolojan.