Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a informat, luni, cu privire la apariţia unui focar de infecţie cu COVID-19 la mănăstirea Galata, din Iaşi, unde nouă măicuţe au fost confirmate pozitiv, relatează Agerpres.
Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, a declarat că şapte din cele nouă măicuţe confirmate pozitiv la COVID-19 sunt izolate în chilii, iar două sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi.
„Persoanele aflate în carantină nu au voie să intre în contact cu enoriaşii şi nici să părăsească mănăstirea, iar supravegherea este efectuată de medicul de familie şi un asistent medical”, a explicat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.
Sursa foto: Pixabay
Ce retrograzi popii astia ortodoxi. Prietenii mei, Ahmda, Mahomed, Abdulah, Hamid, Khader, Khalil, Khaled, Rhamn, Rashid, Rasul, Rahman, Hasan, Husein, toti studenti (sau talibani, cum le zice pe limba lor) m-au asigurat ca se poate sa facem sex fara sa iau covid.
probabil au folosit apa sfintita expirata sau contrafacuta
Agheasma trebuie resfintita la fiecare 30 de zile, probabil de la asta se trage.
Protectia consumatorului si DSP ce pazesc?
dupa paranghelia de langa Iasi la biserica de acum o saptamana sau 2, acum a venit si nota de plata.