Home » Articole » Hotelurile pot refuza să servească apă de la robinet, a hotărât cea mai înaltă instanţă din Italia ca răspuns la plângerea depusă de o turistă împotriva unui hotel de lux din Dolomiţi

Hotelurile pot refuza să servească apă de la robinet, a hotărât cea mai înaltă instanţă din Italia ca răspuns la plângerea depusă de o turistă împotriva unui hotel de lux din Dolomiţi

1327
Hotelurile pot refuza să servească apă de la robinet, a hotărât cea mai înaltă instanţă din Italia ca răspuns la plângerea depusă de o turistă împotriva unui hotel de lux din Dolomiţi
Sursa foto: Unsplash / Stefano Bazzoli
Ascultă articolul

Hotelurile italiene pot refuza să le servească oaspeţilor lor apă de la robinet, a hotărât cea mai înaltă instanţă din Italia, ca răspuns la plângerea depusă de o turistă împotriva unui hotel de lux dintr-o staţiune din Munţii Dolomiţi. Clienta se afla în vacanță în renumita stațiune din Tirolul de Sud, după ce achiziționase un pachet cu demipensiune în valoare de peste 5.700 de euro, cu o formulă care prevedea excluderea băuturilor din prețul final. În timpul cinelor, femeia a cerut în repetate rânduri personalului de sală să poată consuma o carafă cu apă de la rețeaua locală de apă potabilă, precizând că este dispusă să plătească cererea ca pe un cost normal de serviciu care să fie adăugat la nota de plată. Conducerea unității a opus însă un refuz categoric. Hotelul a aplicat, de fapt, propria politică comercială internă strictă, care prevedea doar servirea de sticle de apă minerală la prețul de aproximativ 10 euro pe litru.

- articolul continuă mai jos -

Trebuie subliniat că nu există o lege unică europeană care să oblige toate statele membre să ofere apă de la robinet, gratuit, la cerere. Directiva UE privind apa potabilă încurajează restaurantele să le servească clienţilor acest tip de apă, dar nu impune o obligaţie generală.

Turista a dat în judecată hotelul de cinci stele Sassongher din Corvara, unde a petrecut vacanţa de Anul Nou în 2020, după ce angajaţii hotelului au refuzat să-i servească apă de la robinet în timpul meselor, oferindu-i, în schimb, apă minerală cu preţul de 7 euro pe sticlă. Ea a solicitat daune de peste 2.700 de euro.

Într-o hotărâre emisă la sfârşitul lunii aprilie, dar relatată de presa naţională din Italia abia în această săptămână, Curtea de Casaţie a declarat că legislaţia italiană nu obligă barurile sau restaurantele să le servească apă de la robinet clienţilor, confirmând deciziile anterioare pronunţate de două instanţe cu rang inferior.

Reclamanta a argumentat că, în temeiul „surselor constituţionale şi naţionale”, apa reprezintă un bun natural şi un drept universal al omului, iar asigurarea gratuită a cantităţii minime necesare pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ar trebui să fie garantată.

Reprezentanţii Hotelului Sassongher au refuzat să facă declaraţii pe această temă, iar avocata turistei nu a răspuns deocamdată solicitării de a transmite un punct de vedere.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole