Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Regimul termic va avea variaţii de temperatură atât la nivelul maximelor, cât şi al minimelor pe tot parcursul perioadei 13 – 26 iulie, în timp ce instabilitatea atmosferică se va manifesta aproape în fiecare zi, pe întreg teritoriul naţional, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și preluată de Agerpres.
În Banat, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la valori de 28 – 29 de grade, în data de 13 iulie, până în jurul a 32 de grade, în ziua de 14 iulie, când vremea va fi călduroasă în toată regiunea. Apoi, în perioada 15 – 23 iulie, vor fi mici variaţii ale temperaturilor diurne, acestea urmând a oscila la medii de 29 – 31 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Spre finalul perioadei de referinţă (24 – 26 iulie) este posibilă o încălzire, astfel că media maximelor va tinde spre valori de 33 – 34 de grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea vor porni de la o medie de 14 grade, în noaptea de 13 spre 14 iulie, iar ulterior vor creşte şi se vor menţine la medii de 16 – 17 grade, cu excepţia nopţilor din perioada 22 – 24 iulie când ar putea să scadă spre o medie de 15 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referinţă.
În Crişana, luni, 13 iulie, temperaturile diurne se vor situa la o medie de 27 de grade, urmând ca, în data de 14 iulie, să crească la o medie de 31 de grade. Ulterior, în perioada 15 – 23 iulie, vor fi mici variaţii ale maximelor termice, astfel încât acestea vor oscila la medii de 28 – 30 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Spre finalul perioadei de referinţă (24 – 26 iulie) este posibilă o încălzire, astfel maximele vor tinde spre medii de 32 – 33 de grade. Şi media temperaturilor minime va fi în creştere de la valori de 15 grade, în noaptea de 13 spre 14 iulie, spre 16 – 17 grade, în perioada 15 – 20 iulie. Apoi este posibilă o scădere uşoară a acestora spre medii de 15 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referinţă.
În Transilvania, temperaturile maxime vor creşte de la o medie de 24 de grade, în data de 13 iulie, până la valori de 27 – 28 de grade, pe 14 iulie, pentru ca, mai apoi, în perioada 15 – 24 iulie, să fie mici variaţii ale temperaturilor diurne, la medii de 25 – 28 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Spre finalul perioadei analizate (zilele de 25 şi 26 iulie) este posibilă o încălzire, astfel încât media maximelor va tinde spre 29 – 30 de grade. Temperaturile minime vor fi, în general, constante şi se vor menţine la medii de 14 – 15 grade, mai puţin în noaptea de 14 iulie şi în nopţile din intervalul 22 – 24 iulie, când ar putea să fie uşor mai scăzute, spre o medie de 12 – 13 grade. Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe tot parcursul intervalului.
În Maramureş, în prima zi (13 iulie), temperaturile diurne se vor situa la o medie de 25 de grade, urmând ca, marţi, 14 iulie, acestea să crească la o medie de 28 – 29 de grade. La aproximativ aceleaşi valori (medii de 27 – 29 de grade) se vor situa maximele termice şi în perioada 15 – 23 iulie, cu o tendinţă din nou de creştere la finalul intervalului (zilele de 25 şi 26 iulie), spre medii de 30 de grade. De asemenea, media temperaturilor minime va fi în creştere de la valori de 13 – 14 grade, în noaptea de 13 spre 14 iulie, la 15 – 16 grade, în perioada 15 – 21 iulie, apoi este posibilă o scădere uşoară a acestora spre medii de 14 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referinţă.
În Moldova, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la valori în jurul a 24 de grade, în data de 13 iulie, până spre 26 de grade, în ziua de 14 iulie, după care, în perioada 15 – 23 iulie, vor fi mici variaţii ale temperaturilor diurne, acestea urmând a oscila la medii de 27 – 28 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Spre finalul perioadei de referinţă (în zilele de 25 şi 26 iulie) este posibilă o încălzire, iar media maximelor va tinde spre 29 – 30 de grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, media acestora se va situa în jur a 14 grade, în nopţile de 14 şi 15 iulie, respectiv între 15 şi 17 grade, în restul intervalului de referinţă. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a intervalului.
În Dobrogea, maximele termice vor creşte de la o medie de 24 de grade, în data de 13 iulie, până spre valori de 27 de grade, în ziua de 14 iulie. Până la finalul perioadei de referinţă vor mai fi mici variaţii ale temperaturilor diurne şi vor oscila la medii de 28 – 30 de grade (apropiate de cele normale), cu valorile mai mici în zona costieră şi cu cele mai ridicate în partea continentală a regiunii. Minimele termice vor fi, în general, constante şi se vor menţine la medii de 18 – 20 de grade, cu cele mai mari valori pe Litoral şi în Deltă. Pe tot parcursul intervalului de referinţă vor fi manifestări de instabilitate atmosferică.
În Muntenia, media temperaturilor maxime va fi în creştere, de la valori în jurul a 25 de grade – în data de 13 iulie, până spre 30 de grade – în ziua de 14 iulie. Cam la aproximativ aceleaşi valori (medii de 28 – 30 de grade – temperaturi apropiate de cele normale) se vor situa maximele termice şi în perioada 15 – 23 iulie, cu o tendinţă de creştere uşoară la finalul intervalului (zilele de 25 şi 26 iulie), spre o medie de 31 – 32 de grade. Minimele termice vor fi, în general, constante şi se vor menţine la medii de 15 – 18 grade pe tot parcursul celor două săptămâni. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referinţă, dar mai ales în intervalele 16 – 18 iulie şi 21 – 24 iulie.
În Oltenia, vor fi oscilaţii ale temperaturilor diurne pe tot parcursul intervalului de două săptămâni, astfel că media acestora va creşte de la 27 de grade – pe 13 iulie, la 31 – 32 de grade, în zilele de 14 şi 15 iulie, când vremea va fi călduroasă. În perioada 16 – 24 iulie, maximele termice vor varia între 28 şi 30 de grade, valori apropiate de normele climatologice, iar spre finalul perioadei de referinţă (25 şi 26 iulie) vor tinde spre 32 – 33 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 16 şi 18 grade, cu excepţia nopţii de 13 spre 14 iulie când vor se vor consemna 14 – 15 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referinţă, cu precădere în intervalele 16 – 18 iulie şi 21 – 24 iulie.
La munte, valorile termice diurne vor fi, în general, constante şi se vor situa, în medie, între 17 şi 20 de grade. Doar pe 13 iulie, media va ajunge la 14 – 16 grade. Totodată, minimele termice vor avea valori medii de 10 – 12 grade, mai puţin în noaptea de 13 spre 14 iulie când acestea vor fi mai scăzute, până spre 8 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referinţă.