Home » Articole » Hidrologii au restrâns avertizările de Cod roşu şi Cod portocaliu de inundaţii, faţă de ziua precedentă / Singurul judeţ aflat încă sub Cod roşu este Covasna

Hidrologii au restrâns avertizările de Cod roşu şi Cod portocaliu de inundaţii, faţă de ziua precedentă / Singurul judeţ aflat încă sub Cod roşu este Covasna

Hidrologii au restrâns avertizările de Cod roşu şi Cod portocaliu de inundaţii, faţă de ziua precedentă / Singurul judeţ aflat încă sub Cod roşu este Covasna
Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Ascultă articolul

Hidrologii au restrâns, vineri, avertizările de Cod roşu şi Cod portocaliu de inundaţii, faţă de ziua precedentă. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) în prezent, singurul judeţ aflat sub avertizare Cod roşu, este Covasna, iar sub cod portocaliu se mai află judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Botoşani şi Iaşi, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, vineri, avertizările hidrologice de inundaţii privind scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Potrivit specialiştilor, bazinele hidrologice afectate în continuare, de vineri, de la ora 12.00, până sâmbătă, 31 mai, ora 24.00, sunt Mureş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut.

Astfel, între 30 mai, ora 12:00 – 31 mai, ora 08:00, Codul roşu rămâne în vigoare în judeţul Covasna, pe  Râul Negru, pe sectorul aval de confluenţa cu râul Covasna, potrivit hidrologilor, începând din 30 mai ora 12:00, se ridică avertizarea hidrologică Cod roşu din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

Şi Codul portocaliu se restrânge faţă de ziua precedentă, în intervalul 30 mai ora 12:00 – 31 mai ora 16:00, rămânând în vigoare în judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Botoşani şi Iaşi.

Codul galben rămâne în vigoare până în 31 mai, ora 24, pe râuri din bazinele hidrografice aflate în judeşele Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Braşov, Sibiu, Covasna, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Botoşani.

Hidrologii menţionează că fenomenele periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole