Ha’aretz: Netanyahu implică Israelul într-un război civil dintre evrei și palestinieni

Timp de patru ani, prin iluzii, prin incitări, printr-o presă controlată, printr-o politică brutală și prin legi discriminatorii, Netanyahu i-a opresat pe cetățenii palestinieni, pregătind terenul în vederea unui conflict violent. Un conflict care acum s-ar putea să înceapă.

Recent, în presa israeliană s-a discutat mult dacă ar fi cazul ca Benjamin Netanyahu să fie considerat drept un geniu al politicii sau un ratat care a avut parte de puțin noroc.

Indiscutabil rămâne însă cel mai mare truc magic al său, care durează de zeci de ani, respectiv crearea unui balon aproape impenetrabil în jurul evreilor israelieni, balon care să îi apere atât de o eventuală opresiune, cât și de o violență crescândă din partea palestinienilor, atât între granițele stabilite în 1967, cît și din afara acestora.

O întreagă generație de evrei israelieni, crescuți într-un Israel mai sigur (în ceea ce îi privește) ca niciodată, s-a maturizat fără să manifeste vreo grijă față de așa-zisa Linie Verde. Au auzit tot felul de povești despre Intifade, dar, pentru ei, conflictul a fost bine stăpânit și, în general, departe de atenția lor. Acordurile Abraham, care implicau și acordul necondiționat al statelor din Golful Persic, părea să dovedească faptul că nu mai există nicio ‘problemă palestiniană‘.

Ceea ce însă nu puteau ei vedea din această lume segregaționistă era faptul că, pentru palestinieni, conflictul nu se încheiase niciodată.

Dar, în cele din urmă, până și cel mai grijuliu construite palate din cărți de joc încep să se năruie. Or, exact asta se întâmplă acum. În ultimele luni, revolta a crescut, de această dată, nu în Cisiordania sau în Gaza, această închisoare în aer liber, ci chiar sub nasul lor, printre cetățenii palestinieni din țară.

‘Netanyahismul’ impermeabil, opera unui maestru iluzionist, se destramă, din curtea Moscheei Al Aqsa până la Sheikh Jarrah, de la Haifa până în Gaza, iar prețul real, în vieți omenești, nu poate fi calculat.

Pentru evreii israelieni, Netanyahu a ridicat un balon supradimensionat, bazat pe niște forțe de poliție supuse, pe un neoliberalism și pe cooptarea unor politicieni atent selecționați din rândul cetățenilor palestinieni din Israel. În ultimii ani, poliția israeliană s-a remarcat prin oprimarea oricăror grupări care o înfruntă.

Există o ierarhie în privința celor care ajung să fie loviți cel mai greu. Istoric vorbind, clasa de mijloc și cea superioară din Ashkenazi (diaspora evreiască, n. red.) au fost scutite de o bună parte din violența protestelor anti-Netanyahu, deși, săptămânalele proteste anti-Netanyahu din acest an ne-au arătat că și membrii lor pot fi luați la pumni și umiliți. Totuși, asta nu înseamnă nimic comparativ cu modul în care poliția îi tratează pe israelienii etiopieni Haredim și, desigur, pe arabi, aceștia din urmă fiind cei mai vizați (dacă nu chiar împușcați).

De la începutul Ramadanului, cu aproape o lună în urmă, forțele de poliție israeliene i-au provocat pe palestinienii din Ierusalim prin baricade ridicate pe treptele Porții Damasc, prin atacarea protestatarilor (deseori susținuți de solidaritatea evreilor israelieni) la Sheikh Jarrah sau, mai recent, prin uimitoare gaze lacrimogene și grenade paralizante în interiorul Moscheii Al-Aqsa. De fapt, în multe cazuri, dacă poliția și o bună parte din brutala poliție de frontieră, s-ar fi retras, totul s-ar fi putut termina fără incidente.

Cele mai recente intervenții  vizând suprimarea violentă și gratuită sunt susținute de cea mai notorie marionetă a lui Netanyahu, Amir Ohana, ministrul securității publice, care reprezintă mai mult decât oricine statul tot mai autoritar al lui Netanyahu.

Apoi, mai e și presa. Nu a fost un noroc faptul că Netanyahu a înțeles mai devreme de ce anume are nevoie ca să controleze presa, ceea ce, cu timpul, a și reușit. El însă nu a reușit să-și ascundă complet urmele, după cum au dezvăluit și martorii care au compărut în procesul său pentru luare de mită și corupție.

El este acuzat că ar fi influențat ilegal și ar fi intimidat o serie de instituții de presă pentru ca ele să difuzeze informații pozitive, printre acestea numărându-se popularul cotidian Yediot Ahronot și portalul de știri Walla.

Ironia face ca Netanyahu să fi fost împiedicat tocmai de lăcomia sa și de dorința de a controla situația total. În definitiv, de ce să riște să ofere mită și să amenințe atâta timp cât el ‘stăpânea’ deja o bună parte a presei, prin intermediul ziarului-său portavoce, Israel Haayom, finanțat de Sheldon Adelson?/…/

Cetățenii palestinieni din țară (sau arabii israelieni, după cum preferă să-i numească nomenclatura israeliană) se află sub tirul constant al programelor de știri israeliene, care, deopotrivă, le exclud opiniaa și îi rup de orice legătură cu poporul palestinian.

Deși sunt victima multor inechități și au fost definitiv categorisiți drept ‘cetățeni de mâna a doua’ de către Legea Statului-Națiune Evreu, statul e incapabil să pună capăt numărului crescând de violențe din orașele arabe. Această lipsă de imparțialitate între cetățenii evrei și arabi este izbitoare.

Apoi, mai este și ascensiunea lui Maansour Abbas și a partidului său islamist, Ra’am, căruia Netanyahu i-a făcut curte cu entuziasm în speranța că ar putea forma (cu el) o coaliție guvernamentală.

Pentru unii evrei israelieni, Abbas părea să fie un vis devenit realitate și, pentru un timp, demersul a fost reciproc, el promițând să lase deoparte identitatea palestiniană în favoarea intrării sale într-un guvern de dreapta care le-ar oferi arabilor o justă parte. Abbas era pe punctul de a fi convins să intre la guvernare de un Netanyahu disperat, până când a aflat că ceilalți parteneri din coaliție, de pe lista  partidului kahanist, de extremă-dreaptă, (partid inspirat de Meir David Kahana, fost rabin și politician de extremă-dreaptă, asasinat în 1990, n. red.), l-au respins din cauză că, mă rog, e totuși arab. /…/

Este acum clar că Netanyahu ar putea chiar să reușească să-și atingă obiectivul dată fiind actuala deteriorare a situației, și anume, să se asigure că adversarii săi, Yair Lapid și Naftali Bennett, nu vor putea forma un guvern, iar Abbas, dându-și seama că orice escaladare a situației între Israel și Hamas zădărnicește orice guvern de coaliție. Numai că toată această politică, bazată pe demonizarea palestinienilor, nu poate fi la nesfârșit susținută prin propagandă și represiune.

Duhul a ieșit din sticlă. Vedem cu toții că, pentru majoritatea evreilor israelieni, normalitatea lui Netanyahu nu mai este decât o iluzie din dorința sa de putere. Iar acum, văzând pumnul de fier ambalat în visul neoliberal, putem vedea că, martori fiind la declinul netanyahismului, noi, israelienii, trebuie să ne privim în oglindă.

Trebuie să vedem, dar chiar să vedem, ce societate adânc rasistă am devenit, o societate în care oamenii dănțuiesc la Zidul de Vest în timp ce palestinienii, concetățenii noștri, care ne servesc cu cafele și ne îngrijesc bolnavii în spitale, își oblojesc rănile.

Sursa: Ha’aretz / Articol de Louis Fishman / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)