Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul a aprobat prin Hotărâre de Guvern, construirea unui cămin studențesc pentru Universitatea din București, în complexul Grozăvești, care va avea 238 de camere de cazare pentru câte 2 persoane. Vor fi asigurate și 92 de locuri de parcare la subsol. Majoritatea fondurilor, aproape 200 de milioane de lei, vin de la Ministerul Dezvoltării, iar Universitatea București plătește din fonduri proprii, puțin peste 2 milioane de lei.
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat construirea unui cămin studențesc pentru Universitatea din București, prin Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Construire cămin studenţesc – Universitatea din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 204, sector 6, municipiul Bucureşti”.
Căminul va avea 238 de camere de cazare pentru câte 2 persoane, astfel încât să asigure locuri pentru un maximum de 476 de studenți. Astfel s-ar acoperi deficitul de 504 locuri de cazare cu care s-a confruntat Universitatea București în anul universitar 2021-2022.