Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Grupul de mercenari Wagner din Rusia intenţionează să recruteze aproximativ 30.000 de luptători până la jumătatea lunii mai, a declarat sâmbătă fondatorul său, Evgheni Prigojin, relatează news.ro conform Reuters.
El a afirmat într-un mesaj audio pe Telegram că centrele de recrutare Wagner, despre care a spus săptămâna trecută au fost deschise în 42 de oraşe ruseşti, angajează în medie 500-800 de persoane pe zi.
El nu a oferit nicio dovadă care să susţină cifrele, pe care Reuters nu le-a putut verifica în mod independent.
Oamenii lui Prigojin au suferit pierderi grele în timp ce conduceau eforturile Rusiei de a captura oraşul ucrainean Bahmut, care a rezistat încă din vara trecută în cea mai lungă şi sângeroasă bătălie a războiului de un an.
În ianuarie, Statele Unite au evaluat că Wagner avea aproximativ 50.000 de luptători în Ucraina, inclusiv 40.000 de condamnaţi pe care Prigojin i-a recrutat din închisorile ruseşti, cu promisiunea de graţiere dacă supravieţuiesc şase luni.
Oficialii ucraineni au susţinut că aproximativ 30.000 dintre luptătorii Wagner au dezertat sau au fost ucişi sau răniţi, o cifră care nu a putut fi verificată în mod independent.
Prigojin a spus că recrutarea merge mai bine decât se aşteptase şi că cei care se înscriu sunt într-o formă fizică mai bună decât condamnaţii pe care i-a preluat înainte.
”Până la jumătatea lunii mai, intenţionăm să creştem numărul de luptători din unităţile noastre cu aproximativ 30.000”, a spus el.
Prigojin a desfăşurat o campanie activă de relaţii publice, de luni de zile, pentru a promova rolul Wagner în ofensiva Rusiei, plângându-se deseori că cei mai buni membri ai armatei nu reuşesc să acorde grupului său suficient credit şi chiar afirmând că au lăsat grupul fără muniţie, o afirmaţie infirmată de armata rusă, relatează news.ro
A ajuns și la cei mai amărâți ruși vestea că speranța de viață la Wagner e infimă, nu mai se sinucide nimeni pentru ruble.
Sa nu ne pripim… it is not over yet.
Si Ucraina a avut vreo 400K si inca nu si-au luat Crimeea inapoi.
Mai dureaza nenorocirea vreo cativa ani si cateva sute de mii de vieti de ambele parti.