
Grupul francez Engie va furniza gaze naturale Ungariei timp de 10 ani
Ungaria va cumpăra o cantitate totală de patru miliarde metri cubi de gaze naturale de la grupul francez Engie, în perioada 2028-2038, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Acest acord va constitui un pilon important al securităţii energetice a Ungariei”, a spus Szijjarto, după ce reprezentanţii Engie şi ai grupului ungar MVM au semnat acordul la Budapesta.
Luna trecută, grupul energetic Shell a semnat şi el un acord pe 10 ani cu MVM Group, o companie controlată de statul ungar, pentru a-i furniza aproximativ 200 milioane metri cubi de gaze naturale lichefiate pe an, începând din luna ianuarie 2026.
În pofida acestor noi acorduri, Ungaria continua să se bazeze pe gazele naturale ruseşti. La finele lunii august, Peter Szijjarto a spus că, în primele opt luni, Ungaria a importat aproximativ cinci miliarde metri cubi de gaze via conducta Turkish Stream, ceea ce sugerează că în acest an importurile prin această conductă ar putea ajunge la un nivel record.
De asemenea, Ungaria importă cantităţi suplimentare de gaze din România şi Austria.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.