Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu susține că o parte din cerințele transportatorilor care protestează în aceste zile că nu pot fi soluționate. El a vorbit într-o emisiune Digi24 despre cererea să se renunțe la cântărirea tirurilor în vămi și la renunțarea a se mai monta GPS-uri pe autocamioane.
”Atunci când vrei să fi conform legii, când vrei să fi respectat și ascultat, trebuie să respecți legea. (…) Am contactat o parte din asociații, le-am spus veniți să vedem. Mulți erau și ei mirați că s-a ajuns direct la acțiuni așa de radicale. Mă miră.
Cântăririle din punctele de trece a graniței nu vor fi desființate așa cum își doresc unii.
Nici nu putem să nu facem cântăriri. Nu se poate face asta într-o țară membră a UE. Nu cred că nu putem plăti rovigneta. Dacă se spune că pe noile reglementări vom avea GPS pe fiecare camion, nu înțeleg de ce nu se vrea. Parte dintre cei din transporturi nu vor aceste lucruri. Vor fi în continuare cântare, vom putea în perioada imediat următoare le vom putea moderniza.
Nu din cauza cântăririi se pierde timpul în vămi”, a spus Grindeanu.
Cantarirea este obligatorie, altfel nu platesc cat trebuie. Legat de GPS…atata timp cat nu au nimic de ascuns, nu vad care e problema. Am ajuns sa ii dau dreptate astuia…bleah..