G4Media.ro

Greenpeace susține că o substanță cancerigenă a fost detectată în pârâul Salgó…

Sursa foto: Pixabay

Greenpeace susține că o substanță cancerigenă a fost detectată în pârâul Salgó din Ungaria, la sediul unei companii care tratează deșeurile de baterii

Locuitorii din zonă au sesizat organizaţia Greenpeace despre faptul că o substanţă ciudată, de culoare gălbuie-roșiatică, s-a revărsat în pârâul Salgó de la unitatea din Salgótarján, județului Nógrád, a Companiei de Comerţ şi Transport Éltex Kft., în weekendul lung din 15 martie, scrie organizația pentru protecţia mediului, într-un comunicat remis redacţiei ziarului „Népszava”, potrivit Rador Radio România.

Pe baza sesizării, experții Greenpeace s-au deplasat la fața locului pe 18 martie, unde au prelevat probe din apele uzate care se varsă în pârâu. Organizația a anunțat imediat autoritățile abilitate despre poluare și prelevare de probe. Probele au fost apoi transportate la laboratorul de analiză Eurofins din Ungaria. Testul acreditat a arătat niveluri extrem de ridicate de clorură de vinil (814 micrograme/metru cub), dicloroetene (990,1 micrograme/metru cub), care sunt extrem de periculoase pentru sănătatea umană, iar concentrația de arsenic a fost, de asemenea, mai mare decât limita admisă pentru apa de suprafață (34,2 micrograme/metru cub).

Pârâul Salgó se contopește cu pârâul Tarján în interiorul localităţii Salgótarján. Astfel clorura de vinil volatilă a otrăvit, cel mai probabil, aerul din zona de-a lungul pârâului și apele vii aferente.

Compania Éltex Kft s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, iar astăzi este o companie lider în managementul deșeurilor din fabricile de baterii. Printre altele, este și principalul furnizor de deșeuri de la fabrica Samsung din Göd, judeţul Pesta. Compania închiriază mai multe obiective în zona fabricii sale din Salgótarján, unde poate colecta și trata anual aproximativ 16.290 de tone de deșeuri.

Şi până acum au fost descoperite multe nereguli în legătură cu compania Éltex Kft, care transportă parțial deșeurile şi de la fabrica de acumulatoare din Komárom, județul Komárom-Esztergom. În acest sens, instanța a decis că Átlátszó, una dintre cele mai importante instituții de jurnalism de investigație din Ungaria, a susținut pe bună dreptate că 83 de tone de deșeuri toxice, care conțineau metale grele, au fost depozitate ilegal în locația Éltex din Mocsa, județul Komárom-Esztergom, iar codul lor de clasificare a fost falsificat. Anterior, la Salgótarján, compania a fost amendată pentru depozitarea a 600 de tone de deșeuri de baterii fără o protecție adecvată împotriva incendiilor.

Numărul locațiilor companiei Éltex a crescut continuu în ultimii ani, la fel ca și deșeurile legate de producția de baterii pe care le-au preluat. Potrivit informațiilor organizaţiei Greenpeace, compania procesează și deșeuri de acumulatoare care conțin solvent NMP (1-metil-2-pirolidonă), la Gödö și Kistarcsán, judeţul Pesta.

Potrivit organizaţiei de mediu, dintr-un depozit de deșeuri, unde se efectuează doar depozitarea și pretratarea, nu ar trebui să curgă substanțe toxice, este absolut inacceptabil ca o concentrație atât de semnificativă de otravă să fi fost eliberată în mediu.

Greenpeace a anunțat autoritățile pe 18 martie, de îndată ce poluarea a fost sesizată și a făcut un raport către Oficiul Guvernamental Județean Nógrád, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Direcția Națională a Apelor. Pe lângă anunțarea rezultatelor măsurătorilor, organizația pentru protecția mediului a apelat acum la autorități cu o solicitare de date și a anunţat şi Primăria oraşului Salgótarján despre poluare.

Organizația consideră inacceptabil faptul că o parte semnificativă a preluării deșeurilor provenite din producția de acumulatoare este încredinţată unei companii care acționează sistematic nereglementar și provoacă o poluare gravă a mediului. Greenpeace cere o investigare imediată, detaliată a poluării și sancțiuni severe din partea autorităților. Organizaţia solicită, de asemenea, că în condiţiile în care poluarea persistă, autoritățile ar trebui să oblige compania să plătească o despăgubire pentru daună totală.

Sursa: NÉPSZAVA / Rador Radio România /.
Traducerea: Rozália Gănciulescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...