G4Media.ro

Grecia prelungeşte lockdown-ul până la 7 decembrie

Grecia prelungeşte lockdown-ul până la 7 decembrie

Grecia a anunţat joi prelungirea „lockdown”-ului până la 7 decembrie cu scopul de a combate al doilea val de COVID-19, întrucât „povara epidemiologică rămâne ridicată”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas, citat de AFP, relatează Agerpres.

„Există semne incipiente de reducere a numărului de cazuri de coronavirus. Dacă acest ritm descrescător continuă, presiunea asupra sistemului public de sănătate va scădea şi putem lua în considerare un plan de revenire la o anumită normalitate”, a adăugat Stelios Petsas.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a decretat acest al doilea „lockdown” pentru perioada 7- 30 noiembrie, în timp ce ţara se confruntă cu un al doilea val de coronavirus, mai virulent decât primul, în primăvară.

Pentru fiecare ieşire, locuitorii Greciei trebuie să primească undă verde de la autorităţi, prin SMS. Doar magazinele pentru nevoi esenţiale, supermarketurile şi farmaciile sunt deschise.

Pe lângă un salt al cazurilor de infecţii în ultimele săptămâni în Grecia, creşterea numărului de pacienţi în stare gravă îngrijorează îndeosebi experţii şi autorităţile.

În urmă cu o lună, ţara înregistra doar 87 de pacienţi la terapie intensivă, în timp ce numărul lor a depăşit 500 vinerea trecută. De la 667 la 20 octombrie, numărul de contaminări zilnice variază în prezent între 2.500 şi 3.000.

În ultimele zile au fost înregistrate zilnic în medie aproape 100 de decese. În total, 1.902 de decese au fost înregistrate de la începutul pandemiei în februarie în Grecia.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a asigurat între altele că numărul de paturi la ATI a crescut de la 557 la 1.260 în câteva luni pentru a face faţă pandemiei.

Însă 80% dintre paturile din Atena sunt deja ocupate, iar în Salonic, al doilea oraş grecesc ca mărime şi cel mai afectat de coronavirus, guvernul a fost obligat să rechiziţioneze două clinici private săptămâna trecută pentru a face faţă lipsei de paturi.

Serviciile din domeniul sănătăţii au declarat joi că unii pacienţi care suferă de COVID-19 din Salonic vor fi transferaţi la spitale din Atena.

sursa foto: Pexels

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

1 comentariu

  1. Speranta (in carantina) moare ultima.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.