Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Grecia va oferi restaurantelor şi barurilor afectate în ultimele luni de restricţii impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) finanţare suplimentară în valoare de aproximativ 330 milioane de euro pentru a le ajuta să se redeschidă în următoarele săptămâni, a anunţat premierul Kyriakos Mitsotakis, transmite Reuters.
Peste 70.000 de restaurante, baruri şi cafenele au fost închise din noiembrie, când au fost impuse restricţii dure pentru a stopa al doilea val al pandemiei. Asociaţiile din industria ospitalităţii estimează că unul din cinci localuri nu va putea să se redeschidă înaintea sezonului turistic de vară.
„Obiectivul nostru este clar, să sprijinim redeschiderea afacerilor”, a declarat Mitsotakis în timpul unei întâlniri cu miniştrii şi reprezentanţi ai industriei ospitalităţii.
Oficialii guvernamentali au anunţat luna trecută că restaurantele s-ar putea deschide spre finalul lunii aprilie, înainte de planificata deschidere a sezonului turistic de vară, la mijlocul lunii mai.
Guvernul de la Atena a sprijinit sectorul turismului cu împrumuturi ieftine şi alte granturi, evaluate la un miliard de euro.
Pe măsură ce campania de vaccinare face progrese, Guvernul de la Atena intenţionează să permită luarea mesei în aer liber în luna aprilie şi de asemenea să repornească sectorul turistic, care este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi asigură locuri de muncă pentru una din cinci persoane.
Modul cum va evolua sectorul turistic va fi crucial pentru Grecia, o ţară care iese cu greu dintr-un deceniu de criză a datoriilor şi a cărei economie s-a prăbuşit dramatic din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei.
Luni, Guvernul Greciei a aprobat planul naţional de redresare prin care speră să stimuleze creşterea economică cu şapte puncte procentuale în următorii şase ani şi să creeze mii de locuri de muncă, în cadrul strategiei Bruxelles-ului de a scoate economiile europene din criza provocată de pandemie.
Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde euro, include granturi şi împrumuturi. Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre. Prima tranşă ar putea veni în această vară.
În următorii ani, Atena ar urma să primească 19,40 miliarde de euro sub formă de granturi şi 12,70 miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă scăzută, echivalentul a aproximativ 16% din PIB-ul ţării.
Planul de redresare va ajuta la transformarea economiei elene, cu accent pe digitalizare, creşterea numărului de locuri de muncă, investiţii şi reforme pentru modernizarea educaţiei şi sistemului de sănătate şi trecerea la energia verde, transportul public electric şi protejarea biodiversităţii.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
Ai noștrii acordă măciuci, ce or face cu banii primiți de la UE?
Nu mai credeți tot ce citiți. Banii aia sunt numai la televizor și în presă.
Astia parca erau ingropati in datorii. Acum au dat de bani?
La noi in Horeca trebuie să dispară ăia mici , locali, să vină marile corporații.
Doamne-ajuta! S-au cam inpuiat in ultima decada…
Oricum au mai multi ca noi…noi si datorii si saracie, mixul lui Catu…ei asa ingropati in datorii o duc mult mai bine ca noi, sunt vazuti f bine și simpatizanți in Europa, vaccineaza full, morti putini, 4 teste rapide gratuite pe Luna pt fiecare cetatean…mai vrei și altele???
Ai noștri au fost sprijiniți cu voucherele de vacanta plătite de bugetari cu impozit 45 la sută pe norma de hrana. Bani din cer pentru Horeca. 3 ani de ținut privați pe banii bugetarilor luați de stat de la bănci private și plătiți în 12 luni de bugetari.
Daca pasapoartele sanitare intra in viguare, intregul lor sector (restaurant/turism) va da faliment, din păcate.
Cei 3 mari (Spania, Italia, Franța) pot rezista ușor, doar cu propriile populații. Nu este cazul Greciei, Croatiei, Bulgariei.
Restul țărilor, sa isi viziteze teritoriul.
Personal, un pasaport sanitar, nu ma afectează, deoarece am posibilitatea (FR) de a merge la Mediterana, Atlantic, Caraibe, Oc Indian, Pacific, etc. Insa nordicii, vor vizita Marea Baltica.