
Grădina Zoologică din Timişoara a rămas fără animale: ”Trăiau în condiții improprii / Câinii maidanezi atacau animalele” / Pensionarii joacă şeptică în faţa lacătului închis
Trecută în portofoliul obiectivelor de vizitat în anul Capitalei Europene a Culturii Timişoara, Grădina Zoologică din municipiu nu a putut onora aşteptările celor care voiau să o viziteze, pentru că a rămas fără niciun animal, toate exemplarele care habitau aici fiind relocate în perioada 2020 – 2021, arată un reportaj Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Unele animale au ajuns în ţară, altele au fost relocate în străinătate, până în îndepărtata Africă, în cazul felinelor mari. Explicaţia autorităţilor a fost că vieţuitoarele trăiau în condiţii total improprii. O gazelă a murit înecată într-un canal cu apă amenajat special pentru adăparea animalelor din Zoo, iar altele au fost devorate de maidanezi, noaptea, pentru că gardul de protecţie se deteriorase.
Primăria Municipiului Timişoara încă nu a definitivat conceptul de parc educativ pe care ar vrea să-l creeze în locul Grădinii Zoologice, iar în faţa lacătului de la fosta casă de bilete, pensionari răzleţi joacă şeptică la umbra copacilor din parcarea părăsită, altădată neîncăpătoare.
Cert este un lucru: nici în 2025 Timişoara nu va avea Grădină Zoo.
„Până la definirea unui concept de parc educativ şi demararea unor investiţii majore, municipalitatea derulează lucrări care să permită deschiderea treptată a spaţiului pentru promenadă şi evenimente publice. În ultimele luni, au fost realizate intervenţii esenţiale pentru igienizarea şi securizarea zonei: demolarea unor construcţii degradate, punerea în siguranţă a celor existente, desfiinţarea adăposturilor pentru animale, eliminarea rampelor ilegale de deşeuri şi ridicarea deşeurilor provenite din construcţii abandonate. În perioada imediat următoare vor continua lucrările de cosire şi igienizare generală a perimetrului. Animale nu mai sunt în acel spaţiu de când a fost închis, la final de 2020. În mod cert, acolo nu va mai fi clasica Grădină Zoo, unde animalele sunt chinuite”, este răspunsul Primăriei Municipiului Timişoara, transmis la solicitarea AGERPRES.
Grădina Zoologică din Timişoara este una dintre cele mai noi construite din România, fiind deschisă în anul 1986, lângă Pădurea Verde, pe un teren de 6,34 hectare din proprietatea Consiliului Local. Avea în jur de 30 de specii, majoritatea din fauna autohtonă.
În perioada 2004 – 2007, Grădina Zoologică a fost supusă unor ample lucrări de reamenajare, aproape doi ani fiind închisă publicului şi depopulată. Primarul de atunci, Gheorghe Ciuhandu, spunea că fazanii au fost donaţi cantinei săracilor de Crăciun, unicul leu a murit otrăvit, ursul a fost împuşcat, iar alte păsări au fost tăiate şi gătite pentru nevoiaşi de sărbători.
Grădina Zoologică din Timişoara şi-a câştigat în ultimii 35 de ani renumele de „Cenuşăreasă” la capitolul investiţii, fiind întotdeauna tăiată de pe lista finanţărilor din lipsă de bani.
În anul 2006, Gheorghe Ciuhandu, mergea la Karlsruhe, la o întâlnire cu toţi timişorenii stabiliţi oficial în Germania, reuniţi în asociaţia HOG Temeschburg. Edilul avea să discute cu reprezentanţii Primăriei Karlsruhe, între altele, despre stabilirea unui parteneriat privind Grădina Zoologică din Timişoara.
La redeschiderea Grădinii, în iunie 2007, administraţia Ciuhandu anunţa că aceasta este cea mai modernă din România, reconstruită în parte după modelul parcului zoologic din oraşul ungar Szeged, adăpostind peste 30 de specii faunistice, pentru care a fost construit habitatul natural propriu, în libertate. În cazul animalelor periculoase, precum urşii şi leii, acestea erau ţinute la distanţă de vizitatori cu ajutorul unui sistem pe bază de curent electric.
Copiii se bucurau în toate duminicile de plimbări pe aleile parcului zoo, făcând poze cu urşi, vulpi, cerbi, ciute, lei şi tigri, bivoli albi, maimuţe Capucin, capre din Camerun. De la Szeged au fost aduşi fazani şi alte păsări exotice din zona australă, gazele, lebede negre şi albe, raţe mandarin şi raţe fluierătoare de Chile, gâşte aurii, canadiene, lame Guanaco, canguri, păsări Emu, canguri pitici, numeroase rase de iepuri şi găini pitice, păuni, hamsteri, precum şi alte animale „prietenoase” cu cei mici.
Din 2017, Grădina Zoo din Timişoara părea să intre într-un declin tot mai marcat, „deschizătorul” seriei de veşti proaste fiind furtuna din 17 septembrie, când o femeie care era cu fetiţa acolo a murit strivită de un copac prăbuşit peste ea.
În mai 2019, primarul Nicolae Robu declara că „este nemulţumit de cum merge treaba la Grădina Zoologică”, lansând ideea modernizării acesteia într-un eventual parteneriat public-privat.
„Trebuie să punem la punct acea grădină, dar, din păcate, nu avem resursele investiţionale să susţinem toate nevoile oraşului. La Grădina Zoo s-ar impune o investiţie serioasă pentru a o transforma în ceea ce merită oraşul, mai ales pentru 2021, pentru turişti. Poate găsim un parteneriat public-privat, poate există interes pur privat. Nu sunt mulţumit nici acum de cum merge treaba acolo”, spunea Nicolae Robu, care remarca faptul că aceasta a fost întotdeauna „sacrificată” în faţa altor priorităţi de investiţii.
În septembrie 2020, cei şase canguri de la Grădina Zoo din Timişoara au fost ucişi de patru câini, într-o noapte.
Administratorul Grădinii Zoo, Călin Călămar, declara că maidanezii au atacat şi habitatul păsării Emu, dar aceasta a reuşit să zboare peste gard şi a fost găsită teafără, pe aleile parcului.
Imediat după preluarea primului mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz anunţa că Grădina Zoologică va fi închisă până când vor fi create condiţii normale pentru vieţuirea animalelor, întrucât în ultimii ani acolo nu s-au mai făcut investiţii şi mai multe animale au murit.
„La Grădina Zoo nu s-au mai făcut investiţii de ani de zile şi trăieşte pe un buget enorm de mic, la limită, nu este un management profesionist pentru aceasta şi chiar dacă sunt acolo îngrijitori, habitatul nu este la standardele necesare. Pentru cerbul bolnav, am trimis veterinarul nostru, starea de sănătate a animalului nu este bună, are o indigestie prin împăstare, adică i s-a acumulat hrana în stomac. Mă tem că pentru acest cerb speranţele de viaţă nu sunt foarte mari. (…) Situaţia nu mai poate rămâne aşa. Am luat decizia să închidem Grădina Zoo până vom avea un concept de dezvoltare foarte clar, până vom face investiţii majore şi să o redeschidem ca o grădină zoologică educativă, în care conservarea şi biodiversitatea este prioritate, modernă, europeană, unde animalele şi bunăstarea lor sunt pe primul loc”, explica, atunci, Dominic Fritz.
Municipalitatea a început, apoi, mutarea în custodie a animalelor de la Grădina Zoologică din Timişoara, primele pe lista transferurilor fiind trei oi, trei gâşte canadiene, trei pisici sălbatice, patru ratoni, un coati şi un nandu, care au fost transferate în custodie pe perioadă nedeterminată la Grădina Zoologică Ploieşti, iar alte exemplare au ajuns în adăpostul de urşi din Veresegyhaz (Ungaria) sau la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova.
Grădina Zoologică din Timişoara a fost închisă din 18 decembrie 2020, în vederea elaborării unui nou proiect de grădină zoologică la standarde europene. Au fost stabilite măsurile necesare pentru mutarea temporară sau definitivă a animalelor în condiţii de siguranţă în habitate ale unor grădini zoologice partenere. La închidere, Grădina avea 261 de exemplare din 46 de specii, iar relocarea a fost aprobată de către Consiliul Local.
În aceste zile, în fosta Grădină Zoo a Timişoarei, care nu mai are nici siglă, iar locul pare un câmp agricol abandonat, câţiva muncitori cosesc iarba, „dar numai pe lângă aleile principale, până la doi metri lateral, atât”, după cum au spus aceştia.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.