Home » Articole » Google se confruntă cu presiuni din partea UE să permită rivalilor Gemini acces la sistemul Android

Google se confruntă cu presiuni din partea UE să permită rivalilor Gemini acces la sistemul Android

911
Google se confruntă cu presiuni din partea UE să permită rivalilor Gemini acces la sistemul Android
Sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Google este supus unor presiuni tot mai mari din partea Uniunii Europene pentru a elimina barierele care limitează accesul asistenților AI rivali pe telefoanele Android, transmite Mediafax .

Autoritățile de reglementare din UE se pregătesc să stabilească ce trebuie să facă Alphabet pentru a permite unor servicii precum ChatGPT și Claude să aibă acces la aceleași funcții din Android de care beneficiază sistemul Gemini al Google, afirmă surse citate de Bloomberg.

- articolul continuă mai jos -

Demersul are loc în baza Regulamentului uE privind piețele digitale (DMA), care impune reguli stricte marilor companii din tehnologie și care a fost criticat de Casa Albă, președintele Donald Trump acuzând că vizează în mod nedrept firmele americane.

Deși nu este vorba încă despre o investigație formală, UE încearcă prin aceste concluzii să determine Google să își adapteze serviciile astfel încât companiile rivale să aibă acces la funcții esențiale ale sistemului Android.

În prezent, Gemini are acces la funcții importante din Android, inclusiv integrarea și comunicarea cu numeroase aplicații. Potrivit surselor, documentul UE va stabili cum ar trebui ca serviciile AI rivale să primească un acces similar, de exemplu la activarea vocală, unele funcții de căutare și integrarea cu alte aplicații Android.

O astfel de măsură ar putea atrage critici din partea Google. Atunci când Comisia Europeană a lansat procedura, la începutul acestui an, compania a avertizat că aceste schimbări ar putea „compromite confidențialitatea, securitatea și inovarea”.

UE ar putea decide ulterior să deschidă o anchetă formală dacă Google nu se conformează. Compania din California a fost amendată de UE de-a lungul anilor cu aproape 9,5 miliarde de euro pentru abuz de poziție dominantă.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole