Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a distribuit, miercuri, pe Facebook o filmare în care sunt surprinși cetățeni pakistanezi care prind două lebede pe râul Argeș și întreabă: „Ar trebui expulzați acești indivizi? DA / NU”
Filmulețul a circulat pe rețelele sociale, iar Poliția Ilfov a anunțat într-un comunicat de presă că două lebede albe aflate într-o stare precară de sănătate au fost salvate de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Ilfov. Păsările protejate de lege au fost găsite într-o gospodărie din comuna Copăceni, în apropierea râului Argeș.
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 că mai multe persoane ar fi capturat lebede din zona Râului Argeș, comuna Copăceni, părăsind locul faptei.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov, care la scurt timp de la primirea sesizării au găsit lebedele, acestea aflându-se într-o stare precară de sănătate, fiind speriate, însă fără a prezenta leziuni vizibile.
Poliţiştii au preluat lebedele şi le-au încredinţat reprezentanţilor unui centru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice, care le va acorda toate îngrijirile necesare până când acestea vor putea să se reintegreze în mediul lor natural.
Articolul continuă mai jos
În cauză, față de la cele 5 persoane cu vârste cuprinse între 21 si 33 de ani, bănuite de comiterea faptelor, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “rănirea animalelor cu intenție” și “uciderea sau capturarea intenționată, indiferent de metoda utilizată”, sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Lebedele sunt protejate prin lege și „sunt interzise de lege uciderea sau capturarea acestora, indiferent de metodă utilizată, perturbarea habitatului lor, deteriorarea sau distrugerea cuiburilor”.
Purtătoarea de cuvânt a IPJ Ilfov, Andreea Elena Balaș, a precizat pentru Pets&cats.ro că cei cinci cetățeni sunt pakistanezi.
daca au incalcat legea, cu intentie(!), DA!
statul roman trebuie sa aiba o comunicare cu cei care lucreaza la noi, pentru a-i informa despre ce e normal si ce nu e … sa oblige companiile care ii recruteaza sa ii informeze .. si companiile care ii recruteaza sa aiba o responsabilitate
si poate haur o sa informeze si proprii votanti ce e moral, crestineste si ce nu e .. de exemplu de a lovi un om necajit , fara aparare, care e vulnerabil ..
poate la externe se va ocupa cineva, fiind de la USR, sau tine de interne?
Pentru astfel de fapte , exista legi. Este clar ca tanasa n-a vorbit ca să se afle în treaba si asta e noua politica aur. Murat ce zice?
1. Pariez ca aia habar nu aveau ce faceau, nu stiu ei de legi si alte subtilitati. Probabil ca intentionau sa le manance. De foame!
2. E ironic ca tocmai Simion face astfel de remarci cand exact votantii lui au dat tonul la mancatul lebedelor inca de acum 25-30 de ani.