Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În urmă cu două luni și jumătate, cu toate semnalele de presiune geopolitică pe care le dădea Rusia Ucrainei, nici cei mai pesimiști analiști nu și-ar fi imaginat că după doi ani de pandemie economia mondială va suferi mai mult decât o făcuse deja. Dimpotrivă! Semnalele erau optimiste, iar la Kremlin, Putin era încrezător că planurile sale de refacere a sferelor de influență nu-i vor afecta deloc fluxurile de numerar din exportul de materii prime. În privința resurselor energetice, dependența potențialilor opozanți europeni și lipsa lor de unitate și coerență, credea el, îi va face să închidă ochii la mișcările sale geopolitice, cum o făcuseră și în trecut. Adică, aprecia el, un război în Ucraina poate fi câștigat și, totodată, nu va afecta exporturile de petrol și gaze. Astfel, Rusia putea prinde doi iepuri. Din nefericire pentru Putin, lucrurile nu au stat așa și, ușor, ușor, situația a devenit dureroasă pentru toată lumea, însă cel mai mult va durea Rusia.
Ei bine, atunci când vrei să înțelegi piața petrolieră este obligatoriu să privești geografia rezervelor certe și a celor care le controlează. Potrivit celor mai noi informații date publicității de compania britanică British Petroleum, la finele anului 2020 cei mai mari zece actori erau, în ordine descrescătoare (valorile sunt în miliarde tone): Venezuela (48), Arabia Saudită (40,9), Canada (27,1), Iran (21,7), Irak (19,6), Rusia (14,8), Kuwait (14), Emiratele Arabe Unite (13), Statele Unite (8,2) și Libia (6,3). Regional vorbind, rezervele sunt cantonate în Orientul Mijlociu (48,3%), America Latină (19,1%), America Anglo-saxonă (13,7%), Rusia + Asia Centrală (8,4%) și Africa (7,2%). Europa este de departe cea mai năpăstuită, deținând insignifiantul procent de 0,8% din totalul mondial, chiar mai puțin decât regiunea Asia-Pacific care cuantifică puțin peste 2,6%. Printre puținele state europene care, uitându-se la propriile rezerve certe, pot spera să reziste mai bine la șocul indus de renunțarea la importul de petrol din Rusia sunt Danemarca, Italia și România. Totuși, privind producțiile și consumul situația se nuanțează pentru fiecare dintre ele.
Aici tabloul arată total diferit deoarece deținătorii de rezerve sigure nu sunt neapărat în aceeași ordine și producători însemnați. Necesitățile economice și jocurile geopolitice, coroborate cu capacitatea de a menține și dezvolta noi capacități de producție, modifică ierarhia principalilor producători. De asemenea, vecinătatea unor consumatori majori influențează nivelul producției. În momentul de față, cel mai important producător de petrol brut sunt Statele Unite cu 712 milioane tone. Ierarhia principalelor zece producătoare mondiale este completată de (valorile sunt în milioane tone): Rusia (524,4), Arabia Saudită (519,6), Canada (252,2), Irak (202), Emiratele Arabe Unite (165,6), Iran (142,7), Kuwait (130,1), Mexic (95,1) și Norvegia (92). Mai mult, la nivel regional este clară poziția de lider a Orientului Mijlociu (31,1%), însă nu poate fi trecută cu vederea consistența producției din America de Nord (25,4%). Comunitatea Statelor Independente (CSI), adică Rusia și țările din Asia Centrală, însumează aproape 16% din totalul mondial. Asia-Pacific (unde sunt încadrate China, India și Indonezia) produce 8,5%, în timp ce țările africane se apropie de 8%.
Citește integral pe economedia.ro