Furtul pieselor dacice de la Muzeul Drents – Suspecţilor li s-a dat de ales: să spună unde sunt obiectele sau li se publică fotografia. Ministrul olandez al Justiţiei neagă că autorităţile române ar fi făcut presiuni pentru ca datele să fie făcute publice

Cei doi suspecţi ai furtului operelor de artă din patrimoniul României de la Muzeul Drents nu pot fi învinovăţiţi decât de ei înşişi pentru dezvăluirea identităţii lor, afirmă ministrul Justiţiei şi Securităţii, Van Weel. Potrivit ministrului, aceştia au avut de ales între a spune unde se află comorile de artă sau ca numele şi fotografiile lor să fie postate online, scrie agenția de știri NOS, citată de News.ro.

„Poliţia ştie că ei au fost prezenţi în muzeu. Dacă nu vor să spună unde sunt aceste comori, atunci aceasta este una dintre metodele de a vedea dacă restul populaţiei i-a văzut pe aceşti oameni”, spune Van Weel.

Joi, poliţia a publicat fotografiile şi numele a doi dintre suspecţii arestaţi, fără ca feţele lor să fie blurate. De obicei, poliţia este foarte reticentă în a face acest lucru.

Poliţia trebuie să demonstreze că există un interes public imperios, cum ar fi siguranţa publică, pentru a dezvălui identitatea suspecţilor. Serviciul de urmărire penală trebuie să fie de acord cu acest lucru. Parchetul afirmă într-o declaraţie că trebuie să existe o suspiciune de infracţiune penală pentru care se impune o pedeapsă minimă de opt ani de închisoare.

Presiunea timpului

Presiunea timpului pentru a recupera comorile de artă a jucat un rol important în decizie, spune ministrul. „Pentru că, dacă acestea sunt în drum spre străinătate, în altă parte sau spre distrugere, atunci fiecare secundă contează”.

Van Weel neagă că autorităţile române ar fi făcut presiuni pentru ca datele să fie făcute publice. „Nu a existat nicio presiune pentru acţiuni suplimentare”.

Potrivit ministrului, furtul este „o lovitură uriaşă” pentru România. De asemenea, el ţine să sublinieze că nu trebuie banalizată expresia „o cască de aur”. „Nu sunt jafuri banale, aceasta are valoare cultural-istorică”.

Acest lucru creează o presiune internaţională, recunoaşte Van Weel. „Depinde de politicieni să absoarbă presiunea internaţională, astfel încât poliţia şi procuratura să îşi poată face treaba”.

Avocatul unuia dintre suspecţi consideră că divulgarea numelui şi a fotografiei „nu este proporţională”, deoarece clientul său a fost deja arestat. El se declară îngrijorat de faptul că a fost luată această decizie.

Potrivit lui Van Weel, a fost luată o decizie bine gândită de către poliţie şi sistemul judiciar. „Dacă cineva se îndoieşte de acest lucru, de exemplu avocatul suspectului, atunci acea persoană poate aduce în discuţie acest aspect în timpul procesului, aceasta este frumuseţea statului de drept”.

Ameninţarea cu dezvăluirea

„Există întotdeauna o tensiune între viaţa privată şi anchetă”, spune Sven Brinkhoff, profesor de drept penal la Universitatea din Amsterdam. Ameninţarea de a apărea în mod recognoscibil pe cameră este adesea folosită atunci când suspecţii nu au fost încă arestaţi, spune el. De exemplu, în cazul revoltelor din fotbal sau al suspecţilor care sunt în străinătate.

„Aceştia sunt apoi ameninţaţi că vor fi fotografiaţi în mod recognoscibil dacă nu se predau şi atunci aleg să joace la sigur”. Brinkhoff spune că nu are cunoştinţă de niciun caz în care fotografiile şi numele suspecţilor au fost puse online abia după arestarea acestora.

Joep Lindeman, profesor de drept procesual penal la Universitatea din Utrecht, nu cunoaşte, de asemenea, niciun caz în care acest lucru s-a mai întâmplat.

„Este vorba de artă specială care a fost împrumutată de la un alt muzeu din străinătate”, spune Lindeman. „Cred că şi asta îi face să ia nişte măsuri neobişnuite”.

În cele din urmă, depinde de judecător să evalueze dacă balanţa intereselor a fost făcută în mod corespunzător, spune el. „Atunci poate duce la o pedeapsă mai mică în sentinţă.”