
Funcţionarii Antifraudă vor purta bodycam în timpul controalelor, spune ministrul Finanțelor / Alexandru Nazare spune că există ”informări” cu privire la integritatea unora dintre angajaţii care se ocupă de control
Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, afirmă că există ”informări” cu privire la integritatea unora dintre angajaţii care se ocupă de control în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), iar în acest context funcţionarii de la Antifraudă vor fi supuşi unor ”teste” de integritate.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Nazare arată că susţine introducerea obligativităţii ca funcţionarii care merg în controale fiscale să poarte camere de înregistrare asupra lor, în timpul verificărilor, transmite News.ro.
”De la Antifraudă Bucureşti au plecat 9 din 15 persoane, de la Antifraudă pe toată ţara 21 de persoane din conducere, din 31, plus directori generali. Antifrauda nu mai merge la judeţ, rămâne la regiuni, unde trebuie să fie şi unde poate să aibă cu adevărat rezultate, pentru că sunt unele judeţe unde chiar nu era nevoie să meargă Antifrauda. Şi vor trebui să lucreze şi măsurile nu se încheie aici. Direcţia de integritate din ANAF trebuie să îşi facă treaba. Vor avea teste de integritate acolo unde e cazul, dar acest lucru îl vor stabili prin lege. Funcţionarii ANAF de control, Antifrauda care are atribuţii în control în teren, tot ce înseamnă control va trece printr-un filtru de integritate, pentru că avem nevoie de acest instrument. Mulţi dintre ei au diverse… avem informări şi mulţi dintre ei au probleme sau par a fi suspectaţi. Şi atunci, în momentul când ai o persoană care este chiar şi în conducere sau este în activitatea de control, cu o suspiciune de orice fel, chiar şi din piaţă sau de la un avertizor de integritate, ea trebuie să treacă printr-un test de integritate”, a afirmat Alexandru Nazare, joi seară, la Antena 3.
El a adăugat că susţine introducerea prevederii ca funcţionarii care merg în controale fiscale să poarte în mod obligatoriu camere de înregistrare asupra lor, în timpul verificărilor.
”Şi, mai mult decât atât, cei care lucrează în teren ar trebui să aibă bodycam. De ce poliţiştii au bodycam-uri şi inspectorii de la Antifraudă să n-aibă? Noi vrem să introducem acest lucru în pachetul 2, ca tot ce înseamnă inspector vamal, inspector ANAF, care are legătură cu controlul în mod direct, să aibă exact aceleaşi reguli: să aibă bodycam şi în momentul când sunt în acţiune să fie nevoiţi să folosească acest bodycam. Nu sunt singurele măsuri. Sunt şi măsuri suplimentare, numai că o să dureze o perioadă până când se va aşeza întreaga instituţie, astfel încât toate aceste lucruri pe care noi le facem azi să se vadă”, a subliniat ministrul Finanţelor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.