FT: O nouă „doctrină Monroe”, puțin probabil să funcționeze pentru Trump în America de Sud / Sub presiune, unele state și-ar putea îndrepta privirea spre Beijing

Donald Trump vrea să reducă amprenta crescândă a Chinei în America Latină. El nu se dă în lături de la tactici de forță pentru a face acest lucru. A se vedea ultima sa solicitare de a prelua controlul asupra Canalului Panama, despre care un înalt funcționar numit de Trump a sugerat ulterior că era vorba de fapt de o reacție împotriva Chinei.

Dar dacă, sau mai degrabă când, presiunea se va face simțită, nu vă așteptați ca toată America Latină să răspundă în același mod, notează Financial Times.

În schimb, fiți pregătiți ca regiunea să se împartă mai degrabă pe linii ideologice decât geografice – într-o jumătate nordică mai strâns sudată de Washington și o jumătate sudică care ar putea să se îndrepte, mai ales dacă este împinsă, spre Beijing.

Mulți cred că Washingtonul are nevoie de o agendă pozitivă pentru a concura eficient cu China: morcovi, nu doar bastoane, cum ar fi accesul extins la piețele din SUA și o finanțare mai abundentă a dezvoltării. Și au dreptate.

Dar să presupunem pentru o clipă că amenințările rămân lingua franca a lui Trump – cum ar fi tarifele de 60% propuse pentru toate mărfurile care trec prin noul mega-port Chancay din Peru, deținut și operat de chinezi, sau tarifele de 200% pentru mașinile fabricate în Mexic, pe care Trump se teme că China le-ar putea exploata ca o ușă din spate pe piața americană.

Amenințările funcționează doar atunci când sunt susținute de pârghii. Dar influența SUA nu este distribuită în mod egal în regiune. În Mexic și în cea mai mare parte a Americii Centrale și a Caraibelor, Washingtonul deține încă majoritatea cărților.

De exemplu, Mexicul încă trimite 80% din exporturile sale către SUA. Dar dacă ne îndreptăm spre America de Sud, situația se schimbă. China este principalul partener comercial al continentului, în timp ce cinci dintre cele mai îndatorate țări latino-americane față de China și patru dintre cele cinci care au primit cele mai multe investiții străine directe chineze se află în America de Sud.

Cea mai bună dovadă a faptului că liderii sud-americani nu vor fi neapărat ușor de influențat sau ademenit de Washington este președintele argentinian Javier Milei, iubitor al lui Trump. Milei, care i-a comparat odată pe liderii Chinei cu „criminali” și îl adoră în mod deschis pe Trump, a anulat la început planurile pentru o centrală nucleară și un mega-port construite de chinezi.

Dar, până în octombrie, aceștia erau „parteneri de afaceri interesanți”, iar un nou acord de export de gaze naturale, un acord de schimb valutar pentru a stimula rezervele epuizate ale țării și o vizită de stat la Beijing erau toate în lucru.

În timpul primului mandat al lui Trump, presiunea nu i-a descurajat nici pe președinții conservatori din Columbia și Brazilia să aprofundeze legăturile tehnologice și comerciale cu China. Și aceștia erau lideri sud-americani care îl plac pe Trump. Acum imaginați-vă pe cei care nu-l plac.

Economiile majore din America de Sud vor rezista să aleagă o tabără. Dar, dacă va fi nevoie, este greu să le vedem distanțându-se prea mult de Beijing. Dacă presiunile se răsfrâng și America de Sud se orientează mai mult spre est, vor exista consecințe asupra dinamicii securității în Pacific, asupra lanțurilor de aprovizionare cu minerale critice și elemente de pământuri rare și multe altele.

Riscul ca presiunile să se întoarcă ca un bumerang nu este nicăieri mai mare decât în Columbia, unul dintre principalii beneficiari ai asistenței americane la nivel mondial. Președintele de stânga al țării, Gustavo Petro, a continuat această tendință. Este de așteptat ca acesta să introducă Columbia în Inițiativa Beijing Belt and Road în 2025 și, eventual, să adere la banca Brics.

Cu doi ani rămași și puține constrângeri interne, Petro ar putea să se îndrepte și mai mult spre China ca răspuns la o mână grea nemăsurată, ceea ce ar putea costa SUA cel mai apropiat aliat regional al său.

Trump și liderii partidului său au vorbit în mod repetat despre reafirmarea „doctrinei Monroe” – ideea că SUA trebuie să țină adversarii geopolitici departe de emisferă. Dar China nu este ca Uniunea Sovietică, ultima țintă reală a acestei doctrine.

Sovieticii și Cuba aveau o putere soft, dar o putere economică redusă. Prezența Chinei, în special în America de Sud, este mult mai mare.

China este diferită de URSS în alt mod. Concentrată pe avantajul strategic, este agnostică față de regimuri, fiind fericită să lucreze cu oricine. „Ei nu cer nimic”, a spus Milei despre China, aparent cu căldură. Adevărat. China a acordat numeroase împrumuturi socialiștilor din Venezuela, principalii rivali ai lui Milei, în timp ce țara se prăbușea.

Pentru America Latină, cel mai serios risc al momentului actual este ca SUA, într-un efort greșit de a concura, să adopte aceeași atitudine: opuneți-vă Chinei cu suficientă fervoare, iar democrația și statul de drept nu mai sunt preocupări. Trump ar trebui să se întrebe dacă planul său diplomatic dur va funcționa și unde s-ar putea întoarce împotriva sa. America Latină ar trebui să se ferească de o astfel de cursă până la fund.

• Articol de opinie realizat de Will Freeman, publicat în Financial Times.