Frig în emisfera nordică, căldură în sud. Iarna 2025–2026 confirmă încălzirea globală, în ciuda iernii autentice din România și Europa, explică meteorologul Bogdan Antonescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În România, iarna 2025–2026 a debutat relativ blând, urmată apoi de episoade de iarnă autentică în anumite regiuni, însă la nivel global toate cele trei luni – decembrie, ianuarie și februarie – s-au numărat printre cele mai calde cinci din istoria măsurătorilor pentru fiecare lună în parte, afirmă meteorologul și climatologul Bogdan Antonescu. Temperaturile globale au fost peste medie pe tot parcursul sezonului, ceea ce plasează iarna, în ansamblu, printre cele mai calde înregistrate și evidențiază contrastele tot mai accentuate ale climei (vezi, la final, explicativul despre schimbările climatice, bazat pe datele Organizației Națiunilor Unite).

Bogdan Antonescu a analizat datele fiecărei luni pentru a realiza o „radiografie” a iernii recente, concluzionând că, deși a adus frig local în România, la nivel global iarna s-a numărat printre cele mai calde din istorie. Decembrie, ianuarie și februarie au evidențiat contraste puternice, cu frig în Europa și căldură extremă în emisfera sudică, iar fenomenele extreme, precum incendiile și inundațiile, au arătat o variabilitate climatică tot mai accentuată, care se înscrie în descrierea shimbărilor climatice.

Decembrie 2025 a fost a cincea cea mai caldă lună decembrie înregistrată la nivel global, continuând seria anilor recenți marcați de recorduri de temperatură. Temperatura medie globală a fost semnificativ peste media perioadei 1991–2020, mai exact cu 0,49°C, iar în Europa luna s-a situat, de asemenea, printre cele mai calde. În nordul continentului, în special în Norvegia, Suedia și Islanda, abaterile termice au fost deosebit de mari. Un exemplu remarcabil a fost temperatura de 19,8°C înregistrată în Islanda în Ajunul Crăciunului, un record absolut pentru această dată. În același timp, temperatura suprafeței oceanelor a rămas la valori ridicate, contribuind la menținerea unui climat global mai cald.

În România, contrastul a fost deosebit de vizibil în ianuarie 2026, una dintre cele mai reci luni din ultimii ani, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie. Luna a fost caracterizată de perioade prelungite de frig și ger, cu temperaturi frecvent cu 5–9°C sub mediile multianuale. Din primele 22 de zile, 18 au fost foarte reci, iar între 16 și 21 ianuarie s-au înregistrat șase zile consecutive de ger în mai multe regiuni. Temperatura minimă a coborât până la –21,7°C la Joseni, iar în București s-au înregistrat valori de până la –14,6°C, cu mai multe zile consecutive de ger. Chiar și temperaturile maxime au rămas foarte scăzute în unele zone, coborând sub –11°C.

La nivel global însă, ianuarie 2026 s-a numărat printre cele mai calde luni ianuarie înregistrate. În timp ce Europa era afectată de frig, alte regiuni, precum Arctica și vestul Americii de Nord, au avut temperaturi peste medie. În emisfera sudică, valurile de căldură au favorizat incendii de vegetație în Australia, Chile și Patagonia, iar în sudul Africii ploile abundente au provocat inundații severe, cu impact major asupra populației. Aceste contraste evidențiază faptul că sistemul climatic poate produce simultan extreme opuse.

Februarie 2026 a continuat aceeași tendință, fiind și ea printre cele mai calde luni februarie la nivel global. În Europa, distribuția fenomenelor meteorologice a fost puternic dezechilibrată: vestul continentului, inclusiv Franța, Spania și Portugalia, a fost afectat de precipitații excepționale și inundații, generate de așa-numitele „râuri atmosferice”, în timp ce estul și nordul Europei au avut condiții reci și uscate.

Așa cum precizează Bogdan Antonescu, aceste diferențe nu sunt întâmplătoare, ci reflectă o caracteristică esențială a schimbărilor climatice: amplificarea variabilității. Încălzirea globală nu înseamnă uniformitate, ci, dimpotrivă, o distribuție mai inegală a temperaturilor și fenomenelor meteorologice. Astfel, episoadele de frig pot coexista cu valuri de căldură extreme, iar perioadele de secetă pot alterna rapid cu inundații severe.

Contrastul dintre frigul din emisfera nordică și căldura din emisfera sudică ilustrează modul în care schimbările climatice globale pot amplifica variabilitatea regională, generând simultan extreme de frig și extreme de căldură.

În concluzie, iarna 2025–2026 nu reprezintă o revenire la „iernile de altădată”, ci confirmă tendința de încălzire globală.

Analiza publicată de climatologul Bogdan Antonescu care a stat la baza acestui articol: Iarna 2025–2026: frig local, recorduri globale și extreme climatice în creștere – infoclima.ro

Cum se manifestă schimbările climatice (ONU)

„Schimbările climatice se referă la modificări pe termen lung ale temperaturilor și tiparelor meteorologice. Astfel de schimbări pot fi naturale, cauzate de variații ale activității solare sau de erupții vulcanice majore. Însă, începând cu anii 1800, activitățile umane au devenit principalul factor al schimbărilor climatice, în principal prin arderea combustibililor fosili precum cărbunele, petrolul și gazele.”

„Arderea combustibililor fosili generează emisii de gaze cu efect de seră care acționează ca o pătură în jurul Pământului, reținând căldura soarelui și ducând la creșterea temperaturilor.”

„Concentrația gazelor cu efect de seră din atmosfera Pământului este direct legată de temperatura medie globală. Această concentrație a crescut constant începând cu Revoluția Industrială, la fel ca și temperatura globală.”

„Încălzirea globală de aproximativ 1,1°C peste nivelul preindustrial a fost cauzată de peste un secol de ardere a combustibililor fosili și de utilizarea nesustenabilă a energiei și a terenurilor.”

„Acest lucru a dus la creșterea frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme, care au avut efecte periculoase asupra naturii și oamenilor la nivel global.”

Sursa: ONU