G4Media.ro

Franța, reforma sistemului de pensii: Ce pârghii de luptă mai are opoziția…

Foto: Captură video

Franța, reforma sistemului de pensii: Ce pârghii de luptă mai are opoziția (partide, sindicate) după promulgarea legii? Mobilizare sindicală, moțiune de cenzură, inițiativă referendară

„Nu putem șterge cu buretele” – În timp ce reforma pensiilor a fost promulgată în urma validării sale de către Consiliul Constituțional, vineri 14 aprilie, secretarul general al CFDT (centrală pro-Socialistă), Laurent Berger, a dat asigurări luni 17 aprilie, la France 2, că opoziția la acest text nu va duce la demobilizare, relatează Francenfo.

Dacă președintele Macron speră să întoarcă pagina acestei secvențe care durează de la începutul anului, în special prin stabilirea unui nou curs în timpul unui discurs luni la ora 20.00, atunci el se înșală, sunt de părere sindicaliști, „este exclus să mergem să discutăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a avertizat liderul CFDT.

Atât din partea alianței marilor centrale sindicale cât și din partea opoziției politice, există încă mai multe pârghii pentru a contesta reforma pensiilor:

O mobilizare de amploare pentru 1 mai

Intersindicala, care a prevăzut să se reunească luni seară la sediul centralei Force Ouvrière din Paris înainte de discursul șefului statului, nu a depus armele. Ea a cerut deja ca ziua de 1 Mai să fie „o zi de mobilizare excepțională și populară” împotriva reformei. Șeful CFDT a făcut apel în special la „un progres (…) în ceea ce privește numărul de manifestanți în stradă” cu ocazia Zilei Muncii. „În ceea ce privește decretele, aplicarea concretă a măsurilor, nu vom lăsa guvernul să plece”, a declarat el sâmbătă în Le Parisien.

Înaintea acestei mari reuniuni, cele patru sindicate de la Societatea Națională a Căilor Ferate (SNCF) au organizat deja joi, 20 aprilie, „o zi de exprimare a furiei lucrătorilor feroviari”. CGT (pro-Comunist) a evocat, de asemenea, acțiuni în toate sectoarele în această zi, precum și vineri 28 aprilie.

O nouă moțiune de cenzură

Pe plan politic și parlamentar, La France Insoumise – Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă) a anunțat depunerea unei noi moțiuni de cenzură împotriva guvernului. „Am luat inițiativa de a-i contacta pe partenerii noștri din grupul Nupes (Alianța stângii) și Liot (grupul nealiniaților) pentru a depune din nou o moțiune de cenzură”, a declarat duminică, în cadrul emisiunii „Întrebări politice”, deputata LFI de Seine-Saint-Denis, Clementine Autain.

Moțiunea, purtată de președintele LFI al comisiei de finanțe, deputatul Eric Coquerel, intenționează să „denunțe „neseriozitatea” și caracterul „neloial” al dezbaterilor parlamentare privind reforma pensiilor”, relatează Politico.

Moțiunea de cenzură spontană – care diferă de moțiunea de cenzură provocată atunci când guvernul își angajează răspunderea prin intermediul articolului 49.3 din Constituție – necesită semnătura a cel puțin o zecime dintre aleșii din Adunare, adică 58 de deputați. „Deputatul [Eric Coquerel] ar dori ca ea să fie depusă la revenirea din vacanța parlamentară, peste două săptămâni. Până atunci, apărătorii inițiativei vor să știe dacă numărul de votanți potențiali, de partea grupului Les Républicains – Republicanii (LR, centru dreapta), ar fi cel puțin la fel de mare ca în timpul votului asupra moțiunii din martie”, adaugă Politico. Atunci când guvernul și-a asumat răspunderea pe proiectul legii de reformă a sistemului de pensii 19 din cei 61 de deputați LR au votat în favoarea moțiunii care a eșuat la numai nouă voturi.

Un propunere legislativă pentru abrogarea reformei

Socialiștii avertizaseră că, dacă legea va fi promulgată, parlamentarii lor vor depune o propunere legislativă prin care vor cere abrogarea reformei. Acest proiect de lege vizează eliminarea celor două măsuri-cheie ale textului, și anume „amânarea majorării vârstei legale de pensionare de la 62 la 64 de ani și amânarea accelerării prelungirii duratei de cotizare”, se arată într-un comunicat al Partidul Socialist (PS). „Vom propune partenerilor noștri să o susțină, va fi depusă în ambele adunări”, a declarat luni dimineață Olivier Faure, liderul partidului, la Public Sénat, adăugând că textul a fost deja redactat.

A doua solicitare pentru un referendum de inițiativă partajată (RIP)

O primă cerere de referendum de inițiativă partajată (RIP), privind o propunere de lege „pentru a afirma că vârsta legală de pensionare nu poate fi stabilită peste 62 de ani”, a fost respinsă vineri de Consiliul Constituțional. Acesta din urmă a considerat că propunerea nu reprezintă o reformă, deoarece „nu face decât să afirme o limită de vârstă care este deja inclusă în textele în vigoare”.

Anticipând această decizie, parlamentarii de stânga din Nupes (LFI, PS, Verzii și Comuniștii) au depus deja o nouă cerere de RIP la Consiliul Constituțional pe 13 aprilie. Noua propunere a fost formulată diferit pentru a remedia deficiențele versiunii precedente și include, de asemenea, „o măsură de finanțare”, a precizat Eric Coquerel. Această nouă cerere va fi examinată la 3 mai de către Consiliul Constituțional.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Franțuzu cu protestu în sânge , emigrați în turkyie ptr iesi la 52 ori spania 68 .